TEMBÉL, -Ă, tembeli, -e, adj. Nepăsător, indiferent; indolent, lăsător; tâmpit, idiot. – Din tc. tembel. (Sursa: DEX '98 )
TEMBÉL adj. v. indiferent. (Sursa: Sinonime )
tembél (-lă), adj. – Nepăsător, inert. – Mr., megl. timbel. Tc. (per.) tembel (Șeineanu, II, 355; Lokotsch 2064; Ronzevalle 67), cf. ngr. τεμπέλης, bg., sb. dembel. – Der. tembelîc, s. n. (indolență, apatie); tembelism, s. n. (indolență). (Sursa: DER )
tembél adj. m., pl. tembéli; f. sg. tembélă, pl. tembéle (Sursa: Ortografic )
TEMBÉL ~ă (~i, ~e) rar 1) (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește nepăsare, indiferență; nepăsător; indiferent. 2) Care denotă facultăți intelectuale reduse. /<turc. tembel (Sursa: NODEX )
| tembel adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | tembel | tembelul | tembelă | tembela |
| plural | tembeli | tembelii | tembele | tembelele |
| genitiv-dativ | singular | tembel | tembelului | tembele | tembelei |
| plural | tembeli | tembelilor | tembele | tembelelor |
| vocativ | singular | tembelule | tembelo |
| plural | tembelilor | tembelelor |
