TELEFÓN,telefoane, s. n. 1. Telecomunicație în care se realizează convorbiri la distanță prin mijlocirea undelor electromagnetice propagate de-a lungul unor fire; ansamblul instalațiilor necesare pentru acest scop. 2. Aparat prevăzut cu un transmițător și un receptor și care, legat de o instalație telefonică centrală, permite convorbiri la distanță. ♦ Chemare telefonică. ♦ Numărul pe care îl poartă telefonul (2) unui abonat. – Din fr. téléphone. (Sursa: DEX '98 )
TELEFÓNs.n.1. Telecomunicație constând în realizarea de convorbiri la distanță prin intermediul undelor electromagnetice propagate de-a lungul unor fire; ansamblul instalațiilor folosite în acest scop. 2. Aparat electric care are un transmițător și un receptor, cu ajutorul căruia se pot face convorbiri la distanță. ♦ Chemare telefonică. ♦ Numărul telefonului (2) unui abonat. [< fr. téléphone, cf. gr. tele – departe, phone – sunet]. (Sursa: DN )
TELEFÓNs. n. 1. telecomunicație prin intermediul undelor electromagnetice propagate de-a lungul unor fire; ansamblul instalațiilor folosite în acest scop. 2. aparat electric, dintr-un transmițător și un receptor, pentru transmiterea la distanță a vorbirii; post telefonic. ◊ chemare telefonică. ◊ numărul telefonului (2) unui abonat. (< fr. téléphone) (Sursa: MDN )
telefón (-oáne), s. n. – 1. Aparat care permite convorbirile la distanță. – 2. (Arg.) Auz, ureche. Fr. téléphone. Instalat în București în 1885, în Iași în 1886. – Der. (din fr.) telefonic, adj.; telefona, vb.; telefonie, s. f.; telefonist, s. m., etc. (Sursa: DER )
telefón s. n., pl. telefoáne (Sursa: Ortografic )
TELEFÓN ~oánen. 1) Mijloc de telecomunicație care asigură convorbiri la distanță prin fire electroconductoare. 2) Aparat electroacustic pentru convorbiri la distanță, constând dintr-un transmițător și un receptor. 3) Chemare sau convorbire telefonică. 4) Numărul de telefon al unui abonat. /<fr. téléphone (Sursa: NODEX )
