TANDRÉȚE s. f. Afecțiune plină de duioșie, de delicatețe, de gingășie. [Var.: tandréță s. f.] – Din fr. tendresse. (Sursa: DEX '98 )
TANDRÉȚE f. 1) Atitudine plină de gingășie, finețe și delicatețe față de cineva; drăgălășenie. 2) Caracter tandru. [G.-D. tandreții; Sil. tan-dre-] /<fr. tendresse (Sursa: NODEX )
TANDRÉȚE s.f. Dragoste plină de delicatețe, de duioșie, de gingășie. [Var. tandreță s.f. / < fr. tendresse]. (Sursa: DN )
TANDRÉȚE s. f. afecțiune plină de delicatețe, de duioșie, de gingășie. (< fr. tandresse) (Sursa: MDN )
TANDRÉȚE s. gingășie. (~ lui am simțit-o cu emoție.) (Sursa: Sinonime )
Tandrețe ≠ cruzime (Sursa: Antonime )
tandréțe s. f., art. tandréțea, g.-d. art. tandréței (Sursa: Ortografic )
TANDRÉȚĂ s. f. v. tandrețe. (Sursa: DEX '98 )
TANDRÉȚĂ s.f. v. tandrețe. (Sursa: DN )
| tandreță substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | tandreță | tandreța |
| plural | — | — |
| genitiv-dativ | singular | tandrețe | tandreței |
| plural | — | — |
| vocativ | singular | tandreță, tandrețo |
| plural | — |
| tandrețe (g.-d. -țe) substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | tandrețe | tandrețea |
| plural | — | — |
| genitiv-dativ | singular | tandrețe | tandreței |
| plural | — | — |
| vocativ | singular | tandrețe, tandrețeo |
| plural | — |
| tandrețe (g.-d. -ți) substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | tandrețe | tandrețea |
| plural | — | — |
| genitiv-dativ | singular | tandreți | tandreții |
| plural | — | — |
| vocativ | singular | tandrețe, tandrețeo |
| plural | — |
