TANDÉM,tandemuri, s. n. 1. Bicicletă pentru două persoane, cu două șei așezate una în spatele celeilalte, acționată de două perechi de pedale. 2. Cilindru compresor mecanic cu doi tăvălugi, egali ca mărime, ca formă și ca greutate. 3. Sistem tehnic acționat din două sau mai multe puncte situate pe direcția mișcării întregului sistem pe direcția mișcării elementului conducător al mecanismului motor. ♦ Mașină-unealtă cu mai multe posturi de lucru pentru operații succesive de prelucrare a aceleiași piese. 4. Fig. Grup de două persoane (nedespărțite). – Din fr. tandem. (Sursa: DEX '98 )
TANDÉMs.n.1. Bicicletă cu tracțiune dublă pentru două persoane, având șeile așezate una în spatele celeilalte. 2. Cilindru compresor mecanic cu două tăvăluguri, egale ca mărime, ca formă și ca greutate. 3. (Tehn.) În tandem = poziție de montare a două sisteme tehnice care lucrează împreună, astfel încât axele lor longitudinale să fie în prelungire. [< fr., engl. tandem < lat. tandem – în sfârșit, într-o enumerare]. (Sursa: DN )
TANDÉMs. n. 1. bicicletă cu tracțiune dublă pentru două persoane, având șeile așezate una în spatele celeilalte. 2. cabrioletă descoperită, trasă de doi cai înhămați unul după altul. 3. cilindru compresor mecanic cu două tăvăluguri, egale ca mărime, ca formă și greutate. 4. poziție de montare a două sisteme tehnice care lucrează împreună, astfel încât axele lor longitudinale să fie în prelungire. 5. (fam.) asociație de două persoane (nedespărțite). (< fr., engl. tandem) (Sursa: MDN )
tandém s. n., pl. tandémuri (Sursa: Ortografic )
TANDÉM ~urin. 1) Bicicletă pentru două persoane, având două șei așezate una în spatele celeilalte și două perechi de pedale. 2) Compresor constând din două tăvăluge identice. 3) fig. Reunire de două persoane care acționează în comun și în interdependență; cuplu. /<fr. tandem (Sursa: NODEX )
biciclétă-tandém s. f. (sil. -cle-), pl. bicicléte-tandém (Sursa: Ortografic )
QUOSQUE TANDEM (ABUTERE, CATILINA, PATIENTIA NOSTRA)? (lat.) până când (vei abuza, Catilina, de răbdarea nostră)? – Cicero, „In Catilinam”, I, 1, 1. Oratorul intră direct în subiectul discursului, interpelându-l indignat pe Catilina, care avusese cutezanța să vină în Senat după descoperirea conjurației sale. Expresie a indignării față de insolența unei persoane care înfruntă pe cei din jurul său. (Sursa: DE )
