TALẤM, talâmuri, s. n. (Înv.) 1. Plecăciune, reverență. 2. Apucătură, deprindere; gest. [Var.: talím s. n.] – Din tc. tālim. (Sursa: DEX '98 )
TALÂM s. v. apucătură, compliment, comportament, comportare, conduită, deprindere, închinăciune, maniere, mătanie, moravuri, năravuri, obiceiuri, plecăciune, ploconeală, purtare, reverență, temenea. (Sursa: Sinonime )
talâm/talím s. n., pl. talâmuri/talímuri (Sursa: Ortografic )
| talâm substantiv neutru | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | talâm | talâmul |
| plural | talâmuri | talâmurile |
| genitiv-dativ | singular | talâm | talâmului |
| plural | talâmuri | talâmurilor |
| vocativ | singular | — |
| plural | — |
