(A avea) limbă ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios în tot ce spune
(A fi) scump la vorbă = (a fi) tăcut
A asculta teacă de pământ = a asculta într-o tăcere desăvârșită
A avea (sau a fi cu) piper pe limbă = a fi ironic, răutăcios, caustic
A avea (sau a-și pune) lacăt la gură = a-și impune tăcere
A bate tactul = a marca, prin mișcări regulate, fiecare tact al unei melodii
A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violență pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul)
A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tăcere, a fi pus (sau a pune) la punct
A ieși (sau a scoate capul) în lume = a apărea în societate, a lua contact cu oameni și situații noi, a începe să frecventeze societatea
A lua (pe cineva) la sigur = a ataca (pe cineva) de-a dreptul, cu dovezi evidente și cu precizie, fără a-i lăsa posibilitatea să se eschiveze
A lua pe cineva sau a o lua) cu binișorul = (a proceda) cu blândețe, cu răbdare, cu tact
A lua pe cineva sau a o lua) cu încetișorul = (a lua pe cineva sau a o lua) cu blândețe, cu tact, cu binișorul
A nu (mai) zice (sau spune) (nici) cârc = a nu (mai) spune nici o vorbă, a tăcea chitic
A nu avea nici tăciune în vatră = a fi foarte sărac
A nu zice nici bleau = a tăcea din gură, a nu (mai) scoate o vorbă
A nu zice nici mârc = a nu zice nimic, a tăcea din gură
A pune stavilă gurii = a-și impune tăcere, a se reține de a spune ceva
A păstra tăcere(a) = a tăcea; a nu se destăinui
A reduce pe cineva la tăcere = a face pe cineva să nu mai spună nimic
A ridica mâna (sau mâinile) asupra cuiva = a ataca, a lovi (pe cineva)
A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) să cunoască societatea
A se pune în gardă = a) (la scrimă) a lua poziția de apărare sau de atac; b) a-și lua toate măsurile de precauție spre a nu fi surprins de un lucru neplăcut
A sta (sau a rămâne, a fi) în picioare = a) a exista sau a continua să existe; b) (despre teorii, planuri, ipoteze etc.) a corespunde cu realitatea, a fi întemeiat; c) a sta, a rămâne intact sau în poziție verticală
A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri
A strânge masa = a aduna de pe masă mâncările rămase și farfuriile, tacâmurile etc. cu care s-a mâncat
A trece (ceva) sub tăcere = a trece (ceva) cu vederea, a ascunde (ceva), a omite (în mod intenționat)
A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea prefăcându-se că este preocupat de ceva foarte important spre a nu răspunde la aluzii sau la învinuiri directe
A tăcea chitic (sau molcom, mâlc, ca peștele, ca pământul, ca melcul) = a nu spune nimic
A tăcea din gură = a nu (mai) vorbi nimic
A tăcea molcom = a păstra tăcere completă, a nu spune nimic
A tăcea mâlc = a nu spune nici un cuvânt, a nu scoate o vorbă; a tăcea chitic
A(-și) tăia drum (sau cale, cărare) = a-și face loc îndepărtând obstacolele ce îi stau în cale
A-i lua (sau a tăia, a curma) (cuiva) piuitul = a) a reduce (pe cineva) la tăcere, a lăsa (pe cineva) perplex, a pune cu botul pe labe; b) (rar) a ucide pe cineva
A-i lua cuiva miaul = a) a face pe cineva să tacă; b) a omorî pe cineva
A-i merge (sau a-i umbla, a-i toca) (cuiva) gura ca o moară (hodorogită sau stricată, neferecată etc.) = a vorbi mult (și inutil), a nu-i tăcea gura
A-i umbla cuiva gura ca o râșniță = a vorbi foarte mult; a vorbi întruna; a nu mai tăcea din gură
A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) să tacă
A-și lua lumea în cap = a pleca, rătăcind în lume
A-și strânge gura = a se reține; a tăcea din gură
Cu judecată = cu bun-simț, cu tact; serios, temeinic
Cu răutate = în mod răutăcios; cu ironie usturătoare, malițios
Pe (sau în) țăcăneală = cu pas sau mers ritmic
Pe tăcute = în tăcere, în ascuns
Să fie cu iertăciune, formulă prin care se cer cuiva scuze pentru un act nepotrivit; nu vă supărați! A-și lua iertăciune = a cere iertare de la rude și de la prieteni pe patul de moarte
Să se audă musca (zburând)! = se fie tăcere deplină! 2) (La ) A lua seama la cele ce se spun; a asculta
Să se audă musca = se fie tăcere deplină
Să se audă musca! = să fie tăcere deplină, să fie liniște perfectă
Tac mă cheamă = nu spun o vorbă
Tacă-ți gura sau taci din gură! = nu mai vorbi! isprăvește! 3) A nu răspunde, a nu riposta
Vorbire directă sau stil direct = procedeu sintactic și stilistic de redare fidelă a spuselor sau gândurilor cuiva
TAC1 interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs prin lovirea unui obiect (de lemn). – Onomatopee. (Sursa: DEX '98 )
TAC2,tacuri, s. n. Baston special de lemn, cu care jucătorii izbesc bilele la biliard; achiu2. – Din ngr. tákos. (Sursa: DEX '98 )
TAC s. (Mold.) achiu. (~ de biliard.) (Sursa: Sinonime )
tac (-curi), s. n. – Baston de biliard. Ngr. τάϰος (Candrea), probabil din it. tacca sau creație expresivă, ca sp. taco. (Sursa: DER )
tac interj. – Exprimă zgomotul produs de o lovitură sau de o bătaie. – Var. taca, tîc(a). Creație expresivă, cf. țac, pac; se folosește mai ales în comp., tic-tac. – Der. tăcăi (var. tîcîi), vb. (a tăcăni, a palpita; a bate; a zvîcni); tăcăială (var. tîcîială), s. f. (faptul de a tăcăi; bătaie); tăcăitoare, s. m. (sfrîncioc mare, Lanius excubitor); tăcăitură, s. f. (ticăit, palpitație); tăcăni, vb. (a tăcăi, a scoate zgomote caracteristice), cu suf. expresiv -ni; tăcănitură, s. f. (bătaie, ticăit). (Sursa: DER )
tac s. n., pl. tácuri (Sursa: Ortografic )
TĂCEÁ,tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic, a se abține să vorbească. ◊ Loc. adv. Pe tăcute = în tăcere, în ascuns. ◊ Expr. A tăcea chitic (sau molcom, mâlc, ca peștele, ca pământul, ca melcul) = a nu spune nimic. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea spre a nu se da de gol. Tac mă cheamă = nu spun o vorbă. Tace și face, se spune despre cineva care acționează fără vorbă multă sau despre cineva care uneltește în ascuns ceva rău. Tace și coace, se zice despre cineva care plănuiește în ascuns o răzbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii și despre lucruri personificate) A sta în nemișcare, a nu se face auzit. 2. A înceta să vorbească, să plângă, a se întrerupe din vorbă; a amuți. ◊ Expr. Ia (sau ian) taci! arată bucuria sau neîncrederea în cuvintele cuiva. Tacă-ți gura sau taci din gură! = nu mai vorbi! isprăvește! 3. A nu răspunde, a nu riposta. 4. A tăinui, a ascunde; a fi discret. ♦ A nu-și exprima fățiș părerea. – Lat. tacere. (Sursa: DEX '98 )
ȚAC interj. Cuvânt care imită un țăcănit sau zgomotul produs la tăierea unui material (cu foarfecele). ◊ Loc. adv. Țac-pac = repede, cât ai clipi din ochi. – Onomatopee. (Sursa: DEX '98 )
A TĂCEÁ tac 1. intranz. 1) A nu scoate nici un sunet; a nu spune nimic. ◊ ~ chitic (sau molcom, ca chiticul, ca peștele, ca pământul) a nu rosti nici un cuvânt. Taci și înghite nu te opune. 2) A înceta să plângă, să râdă sau să vorbească. ◊ Tacă-ți gura (sau taci din gură)! Termină odată! 3) fig. A înceta de a se mai manifesta; a amuți. Vântul tace. 2. tranz. rar A ține în taină; a nu da pe față; a tăinui. ~ un nume. ~ o durere. [Sil. tă-cea] /<lat. tacere (Sursa: NODEX )
TAC1interj. (se folosește, de obicei repetat, pentru a reda zgomotul loviturilor regulate într-un obiect tare). /Onomat. (Sursa: NODEX )
TAC2 ~urin. (la biliard) Baston special de lemn, subțiat treptat spre un capăt, cu care sunt lovite bilele. /<ngr. tákos (Sursa: NODEX )
ȚACinterj. (se folosește, de obicei repetat, pentru a reda țăcănitul ușor al unor obiecte sau zgomotul produs la tăierea cu foarfecele) ◊ ~-pac într-o clipită; repede. /Onomat. (Sursa: NODEX )
TĂCEÁ,tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic. ◊ Expr. A tăcea chitic (sau molcom, ca peștele, ca pământul) = a nu spune nimic. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea spre a nu se da de gol. Tac mă cheamă = nu spun o vorbă. Tace și face, se spune despre cineva care acționează fără vorbă multă sau despre cineva care uneltește în ascuns ceva rău. Tace și coace, se zice despre cineva care plănuiește în ascuns o răzbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii și despre lucruri personificate). A sta în nemișcare. 2. A înceta să vorbească, a se întrerupe din vorbă. ◊ Expr. Ia (sau ian) taci! arată bucuria sau neîncrederea în cuvintele cuiva. Tacă-ți gura sau taci din gură! = isprăvește! 3. A nu răspunde, a nu riposta. 4. A tăinui, a ascunde. ◊ Tranz. Am trecut prin viață, durerile tăcând (EFTIMIU). ♦ A nu-și exprima fățis părerea. – Lat. tacere. (Sursa: DLRM )
A tăcea ≠ a grăi, a spune, a vorbi, a zice (Sursa: Antonime )
tăceá (-ac, -ăcút), vb. – A nu vorbi. – Mr. tac. tățeare, megl. tac, tățeari, istr. tǫcu. Lat. tăcēre (Pușcariu 1708; REW 8517), cf. vegl. takar, it. tacere, prov. tazer, fr. taire. – Der. tăcere, s. f. (liniște); tăcut, adj. (silențios); tacit, adj., din fr. tacite; taciturn, adj., din fr. taciturne; taci-și’nghite, s. m. (varietate de gogoși). (Sursa: DER )
țac, interj. – Imită zgomotul produs de pocnet sau de țăcănit. – Var. țaca-(țaca), țanc. Creație expresivă, cf. tac, toc, tic. – Der. țăcăni, vb. (a pocni, a păcăni, a răpăi, a ciocăni), cf. tăcăni, clănțăni; țăcăneală, s. f. (lovituri cadențate; Arg., forcfeci); țăcănitură (var. țăcăraie), s. f. (țăcănit); țăcănit, s. n. (zornăit, pocnet). Legătura acestor cuvinte cu sb., cr. ciknuti „a foșni” (Cihac, II, 428; Conev 95) este îndoielnică. Țaclă (var. țaglă, țiglă), s. f. (Trans., vîrf de săgeată; par, băț, ciomag; frigăruie de lemn) aparține aceleiași intenții expresive, cf. cioaclă față de cioc; numele i se datorează zgomotului de lovire produs de vîrf la izbirea de un obstacol. Legătura cu germ. Zacke, mag. csak (Cihac, II, 534; Scriban) nu este probabilă. – Der. înțigla (var. înțegla, înțigli), vb. (a scoate vîrful; a înfige; a înțepa); înțiglat, adj. (ascuțit, înfipt; picant, acerb, înțepător; acut, cu ton înalt); țiglă (var. țîclă(u), țiclău), s. f. și n. (culme, pisc), în Mold. și Trans. (după Philippide, II, 738, în legătură cu alb. tsikëlë, care pare să provină din rom.; după Lacea, Dacor., III, 747, din mag. szikla „turn”); țăcălău, s. n. (turmă mică), a cărui explicație nu este clară; țingălău (var. țîngălău, Olt. țîcărău), s. n. (clopoțel), cu infix nazal (după Candrea, în legătură cu sb. cingara, mag. csengo); țîngăni, vb. (a răsuna), var. a lui zăngăni; țiglean (var. țiglete, țîclete), s. m. (pițigoi, Parus maior), numit așa din cauza timbrului ascuțit al glasului său (după Cihac, II, 525, din mag. cinke); țoangă, s. f. (Trans., clopoțel); țuclău (var. țîclău), s. n. (Mold., vîrf, culme); țuglui (var. țuclui), s. n. (Mold., vîrf, culme) prin contaminare cu țugui; țăcălie, s. f. (cioc, barbișon), cf. cioc (după Lacea, Dacor., III, 748, din mag. szakáll). – Cf. țanc, țigău, țicni, țugui. (Sursa: DER )
tac/tac-tác interj. (Sursa: Ortografic )
tăceá vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tac, 1 pl. tăcém, 2 pl. tăcéți, imperf. 3 sg. tăceá, perf. s. 3 sg. tăcú; conj. prez. 3 sg. și pl. tácă; imper. 2 pl. tacéți; part. tăcút (Sursa: Ortografic )
