TĂMĂDUÍRE,tămăduiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) tămădui și rezultatul ei; tămăduială. ♦ Izvorul tămăduirii = a) sărbătoare bisericească creștină ținută în prima vineri după Paști; b) loc cu ape de băut sau de scăldat, care au proprietatea de a vindeca anumite boli. – V. tămădui. (Sursa: DEX '98 )
TĂMĂDUÍRE s. v. însănătoșire. (Sursa: Sinonime )
tămăduíre s. f., g.-d. art. tămăduírii; pl. tămăduíri (Sursa: Ortografic )
TĂMĂDUÍ,tămăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) însănătoși, a (se) vindeca, a (se) lecui. [Prez. ind. și: tămắdui] – Din magh. támadni „a sprijini”, „a ajuta”. (Sursa: DEX '98 )
A SE TĂMĂDUÍ mă ~iéscintranz. pop. 1) A reveni la starea normală (după o boală); a deveni sănătos; a se însănătoși; a se îndrepta; a se vindeca; a se lecui. 2) (despre răni) A dispărea în urma unui tratament; a se lecui; a se vindeca. 3) fig. (despre stări sufletești apăsătoare) A înceta de a se mai manifesta; a dispărea. /<ung. támadni (Sursa: NODEX )
A TĂMĂDUÍ ~iésctranz. pop. A face să se tămăduiască. /<ung. támadni (Sursa: NODEX )
TĂMĂDUÍ vb. v. însănătoși. (Sursa: Sinonime )
tămăduí (tămăduiésc, tămăduít), vb. – A vindeca, a face sănătos. Mag. támadni (Cihac, II, 531; Gáldi, Dict., 97). – Der. tămăduială, s. f. (vindecare); tămăduitor, adj. (curativ, lecuitor). (Sursa: DER )
tămăduí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămăduiésc, imperf. 3 sg. tămăduiá; conj. prez. 3 sg. și pl. tămăduiáscă (Sursa: Ortografic )
