SÂMBĂTĂ,sâmbete, s. f., adv. 1. S. f. A șasea zi a săptămânii, care urmează după vineri. ◊ Sâmbăta Mare sau Sâmbăta Paștilor = sâmbăta din ajunul duminicii Paștilor. Sâmbăta morților (sau a moșilor) = nume dat anumitor sâmbete din an, în care se fac slujbe de pomenire și pomeni pentru morți. ◊ Expr. A purta (sau a ține cuiva) sâmbetele = a dușmăni, a pizmui, a urî pe cineva; a purta (cuiva) un gând rău, a căuta să facă rău cuiva. A se duce pe apa sâmbetei = a se pierde, a se prăpădi, a se distruge. 2. Adv. a) În sâmbăta (1) imediat precedentă sau următoare, b) (Mai ales art.) Într-o zi de sâmbătă (1), în timpul zilei de sâmbătă, c) (Art.) În fiecare sâmbătă (1). – Din sl. sonbota. (Sursa: DEX '98 )
SÂMBĂTĂ s. (BIS.)1.sâmbăta mare = sâmbăta Paștilor; sâmbăta morților = sâmbăta moșilor; sâmbăta moșilor v. sâmbăta morților; sâmbăta Paștilor v. sâmbăta mare. 2. (la mozaici) sabat. (Sursa: Sinonime )
SÂMBĂTĂ s. v. săptămână. (Sursa: Sinonime )
sâmbătă s. f., g.-d. art. sâmbetei; pl. sâmbete (Sursa: Ortografic )
SÂMBĂTAadv. În fiecare zi de sâmbătă. /<lat. sambata, sl. sonbota (Sursa: NODEX )
SÂMBĂTĂ sâmbetef. A șasea zi a săptămânii. ◊ A se duce pe apa sâmbetei a se prăpădi; a se pierde. /<lat. sambata, sl. sonbota (Sursa: NODEX )
