SUSPÍN,suspine, s. n. 1. Respirație sonoră, adâncă și prelungită, provocată mai ales de o durere psihică; oftat, suspinare. ◊ Expr. (Rar) A-și da ultimul suspin = a muri. 2. Respirație scurtă și întretăiată, care însoțește un plâns puternic; sughiț (de plâns), suspinare. 3. (Reg.) Astmă (la cai). [Pl. și: suspinuri] – Din suspina (derivat regresiv). (Sursa: DEX '98 )
SUSPÍN s. v. oftat. (Sursa: Sinonime )
SUSPÍN s. v. astmă. (Sursa: Sinonime )
suspín s. n., pl. suspíne (Sursa: Ortografic )
SUSPINÁ,suspín, vb. I. Intranz. 1. A scoate suspine (1); a ofta (adânc sau din greu). 2. A plânge cu suspine (2). 3. A dori foarte mult, a tânji după ceva. – Lat. suspirare. (Sursa: DEX '98 )
A SUSPINÁ suspínintranz. 1) A scoate suspine; a ofta. 2) A plânge cu suspine. /<lat. suspirare (Sursa: NODEX )
SUSPÍN ~en. 1) Respirație adâncă și prelungită ca manifestare a unei dureri (mai ales morale). ◊ A-și da ultimul ~ a muri. 2) mai ales la pl. Respirație scurtă și întretăiată, cauzată de un plâns puternic; sughiț. /v. a suspina (Sursa: NODEX )
SUSPINÁ vb. v. ofta. (Sursa: Sinonime )
suspiná (-n, -át), vb. – A ofta din greu. – Mr. suschir(are). Lat. suspῑrāre (Pușcariu 1704; REW 8489), cf. it. sospirare, prov. sospirar, fr. soupirer. De uz cvasi general, e cuvînt rar în SV (ALR, I, 85). – Der. suspin, s. n. (oftat, suspinare), deverbal, poate anterior rom., cf. it. sospiro, logud. suspiru, prov. sospir, fr. soupir, cat. suspir; suspinător, s. m. (adorator, pretendent). (Sursa: DER )
suspiná vb., ind. prez. 1 sg. suspín, 3 sg. și pl. suspínă (Sursa: Ortografic )
