SURGHIÚN, (1) surghiunuri, s. n. (2) surghiuni, s. m. 1. S. n. Surghiunire, exil, deportare. ♦ Stare, situație de exilat, de proscris; fig. pribegie, înstrăinare. 2. (Înv.) S. m. Surghiunit. – Din tc. sürgün. (Sursa: DEX '98 )
SURGHIÚN adj., s. v. alungat, exilat, gonit, izgonit, pribeag, proscris, surghiunit. (Sursa: Sinonime )
SURGHIÚN s. 1. v. exil. 2. deportare. (Sursa: Sinonime )
surghiún (-nuri), s. n. – Deportare, exil. Var. Mold. surgun. Mr. surghiune, megl. surghiun. Tc. sürgün (Roesler 603; Șeineanu, II, 329; Lokotsch 1950), cf. ngr. σουργούνια, alb. sürgün, bg. sjurgjun. – Der. surghiuni, vb. (a exila); surghiunie, s. f. (deportare); surgunlîc, s. n. (înv., exil), din tc. sürgünlik. (Sursa: DER )
surghiún (persoană) s. m., pl. surghiúni (Sursa: Ortografic )
surghiún (exil) s. n., pl. surghiúnuri (Sursa: Ortografic )
SURGHIÚN ~urin. înv. 1) Măsură represivă constând în expulzarea din țară sau din locul de trai a unei persoane care s-a făcut vinovată față de puterea de stat; exil; expulzare; deportare. 2) Stare a unei persoane expulzate din țară sau din locul de trai. [Sil. -ghiun] /<turc. sürgün (Sursa: NODEX )
