Dex.Ro Mobile
Vezi 8 expresii

SURD, -Ă, surzi, -de, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu aude (bine), lipsit (total sau parțial) de auz. ♦ Fig. Care nu vrea să audă, să înțeleagă; neînduplecat, nesimțitor, fără suflet. ◊ Loc. adv. (Substantivat) De(-a) surda = în zadar, degeaba. ◊ Expr. A rămâne surd la ceva = a nu da ascultare unei solicitări, a nu se impresiona de ceva, a rămâne rece, neînțelegător. 2. (Fon.; despre consoane; și substantivat, f.) Care se emite fără participarea coardelor vocale. 3. (Despre sunete, zgomote; adesea adverbial) Cu intensitate atenuată, lipsit de rezonanță; slab, înăbușit, înfundat, confuz. ◊ (În sintagma) Cameră surdă = încăpere cu absorbție acustică foarte ridicată, folosită pentru măsurători acustice speciale. ♦ Fig. (Despre sentimente, conflicte etc.) Mocnit, ascuns, tăinuit. ♦ Fig. (Despre senzații, dureri etc.) Înăbușit; nedefinit, vag. – Din lat. surdus. (Sursa: DEX '98 )

SURD adj. 1. (MED.) (Bucov. și Mold.) pliurd, (prin Olt. și Munt.) purd. (Om ~; ureche ~.) 2. (FON.) afon. (Consoană ~.) 3. v. înăbușit. (Sursa: Sinonime )

SURD adj. v. ascuns, confuz, difuz, imprecis, indefinit, indiferent, neclar, nedefinit, nedeslușit, nelămurit, nepăsător, neprecis, nesimțitor, reținut, tăinuit, vag. (Sursa: Sinonime )

Surd ≠ sonor (Sursa: Antonime )

surd (-dă), adj. – 1. Care nu aude. – 2. Slab, care nu se aude. – Mr., megl., istr. surd. Lat. surdus (Pușcariu 1700; REW 8474); cf. it., sp. sordo, prov., cat. sort, fr. sourd, port. surdo, alb. surdh; (Philippide, II, 656). – Der. de(-a) surda, adv. (degeaba, inutil), cu o evoluție asemănătoare lat. absurdus, cf. fr. dialogue de sourds (contaminarea cu degeaba, Gamillscheg, Olt., 111, nu pare să prezinte interes), mr. na surda; surdă, s. f. (becață, Gallinazo gallinula), după fr. sourde; surdomut, s. m., după fr. sourd-muet; surditate, s. f., după fr. surdité; surzi (var. asurzi), vb. (a face să-și piardă auzul; a rămîne surd; a amortiza, a atenua zgomotul), din lat. surdescĕre, vulgar *surdῑre; surzie (var. surdenie), s. f. (surditate); surzilă, s. m. (poreclă pentru un surd); surdină, s. f., din fr. sourdine. (Sursa: DER )

surd adj. m., pl. surzi; f. sg. súrdă, pl. súrde (Sursa: Ortografic )

SURD ~dă (~zi, ~de) 1) și substantival Care este lipsit de simțul auzului. ◊ A face pe ~dul a se preface că nu aude sau că nu înțelege. A bate toba (sau toaca) la urechile ~dului a vorbi în zadar. ~dul nu aude, dar le (sau o) potrivește se spune despre cineva care dă la o întrebare cu totul alt răspuns, decât cel așteptat. Du-te (sau să te duci) unde a dus ~dul roata și mutul iapa se spune cuiva, pe care îl alungi și nu vrei să mai știi nimic despre el. 2) fig. Care vădește o nepăsare absolută; căruia nu-i pasă de necazurile altuia. 3) și substantival Care nu are rezonanță; lipsit de sonoritate; mat; șters. Vuiet ~. A răspuns ~.Consoană ~dă consoană care este emisă fără vibrarea coardelor vocale. 4) fig. (despre stări, sentimente, senzații etc.) Care este puțin pronunțat; care nu se manifestă acut. Durere ~dă. /<lat. surdus (Sursa: NODEX )

de-a súrda loc. adv. (Sursa: Ortografic )

Declinări/Conjugări
surd   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular surd surdul surdă surda
plural surzi surzii surde surdele
genitiv-dativ singular surd surdului surde surdei
plural surzi surzilor surde surdelor
vocativ singular
plural