SUPRAFAȚÁ,suprafațez, vb. I. Tranz. (Tehn.) 1. A acoperi suprafața unei piese, a unei construcții etc. cu un strat superficial în scop util sau decorativ. 2. A netezi și finisa o îmbrăcăminte rutieră. – Din suprafață (după fr. surfacer). (Sursa: DEX '98 )
SUPRAFÁȚĂ,suprafețe, s. f. 1. Partea exterioară sau de deasupra a unui corp; față. ♦ Fig. Exterior, aparență. ◊ Loc. adj. De suprafață = care nu are profunzime; superficial. * Loc. adv. La suprafață = fără a pătrunde în esența lucrurilor, în mod superficial. 2. Întindere delimitată considerată sub raportul lungimii și lățimii. ♦ (Geom.) Arie limitată de o linie închisă (frântă sau curbă) măsurată în unități la pătrat. – Supra- + față (după fr. surface). (Sursa: DEX '98 )
SUPRAFÁȚĂ ~éțef. 1) Partea de deasupra a unui corp. ~ața Pământului. La ~ața apei. ◊ La ~ a) în partea exterioară; b) fără a pătrunde în esența lucrurilor; în mod superficial. De ~ care este lipsit de profunzime; superficial. 2) fig. Partea de dinafară a unui lucru; aparență; exterior. 3) Figură geometrică formată prin deplasarea unei linii; arie. ~ arabilă. ~ața unui triunghi. ◊ ~ de recepție teritoriu pe care își adună apele un bazin, un râu, un lac sau o mare. [G.-D. suprafeței] /supra- + față (Sursa: NODEX )
SUPRAFAȚÁvb. I. tr. A realiza un strat superficial la o piesă, la o construcție. ♦ A uniformiza suprafața îmbrăcămintei rutiere. [După fr. surfacer]. (Sursa: DN )
SUPRAFÁȚĂs.f.1. Față, parte exterioară a unui corp. 2. Întindere delimitată (de teren, de pădure) etc. ♦ (Geom.) Arie limitată de o linie închisă, măsurată în unități de măsură speciale. [< supra- + față, după fr. surface]. (Sursa: DN )
SUPRAFAȚÁvb. tr. 1. a acoperi cu un strat superficial o piesă, o construcție. 2. a uniformiza suprafața îmbrăcămintei rutiere. (după fr. surfacer) (Sursa: MDN )
SUPRAFÁȚĂs. f. 1. față, parte exterioară a unui corp. 2. întindere delimitată (de teren, de pădure) etc. 3. (mat.) arie limitată de o linie închisă. (după fr. surface) (Sursa: MDN )
SUPRAFÁȚĂ,suprafețe, s. f. 1. Partea exterioară sau de deasupra a unui corp; față. ◊ Loc. adv. La suprafață = fără a pătrunde în esența lucrurilor, în mod superficial. 2. Întindere nelimitată (de teren, de pădure etc.) considerată sub raportul lungimii și lățimii, măsurată în unități la pătrat. ◊ Suprafață de respirație = suprafață pulmonară care dă capacitatea respiratorie. ♦ (Geom.) Arie2 limitată de o linie închisă (frântă sau curbă) măsurată în unități la pătrat. – Din supra- + față (după fr. surface). (Sursa: DLRM )
SUPRAFÁȚĂ s. 1.(MAT.) (înv.) surfață. 2.(GEOM.) suprafață plană v. plan; suprafață sferică v. sferă. 3. întindere, mărime. (~ unui loc.)4. v. cuprins. 5. v. regiune. 6. față, întindere, întins, (înv.) surfață. (Pe ~ mării, a câmpiei.)7. v. zonă. (Sursa: Sinonime )
suprafáță (-țe), s. f. Exterior, întindere. Traducere din lat. superficies sau din fr. surface, adaptat la față. – Der. superficial, adj., din fr. superficiel; superficialitate, s. f., din fr. superficialité. (Sursa: DER )
suprafațá vb., ind. prez. 1 sg. suprafațéz, 3 sg. și pl. suprafațeáză (Sursa: Ortografic )
suprafáță s. f. (sil. -pra-), pl. supraféțe (Sursa: Ortografic )
