A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut pentru interlocutor
A cădea cuiva în vatră = a fi oaspete nepoftit și supărător al cuiva
A fi supărat cu cineva = a nu mai avea relații (de prietenie) cu cineva, a nu mai sta de vorbă cu cineva
A i se îneca (cuiva) corăbiile = a fi trist, supărat, fără chef
A lua (pe cineva) cu binele = a proceda cu blândețe, cu înțelegere, cu bunăvoință față de cineva supărat, irascibil sau îndârjit
A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mânie
A nu-i arde (cuiva) de glumă = a fi indispus, supărat, necăjit
A nu-i fi (cuiva) boii acasă = a fi indispus, supărat; a nu avea chef
A pune degetul pe rană = a găsi și a arăta în mod lămurit pricina unei stări de lucruri supărătoare, a dezvălui adevărata cauză a unei situații neplăcute
A-și smulge părul (din cap) sau a-și smulge barba = a-și manifesta puternic durerea sau desperarea; a fi foarte supărat
Cu nasul în jos = supărat, trist; umilit, rușinat
Foc și pară = înfierbântat, îndârjit; supărat, înfuriat
Să fie cu iertăciune, formulă prin care se cer cuiva scuze pentru un act nepotrivit; nu vă supărați! A-și lua iertăciune = a cere iertare de la rude și de la prieteni pe patul de moarte
În (bună) pace = în liniște, fără să fie tulburat, stingherit, supărat
SUPĂRÁ,súpăr, vb. I. 1. Refl. și tranz. A avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista. 2. Tranz. A stingheri, a incomoda, a deranja, a stânjeni. ♦ A chinui, a provoca o durere (fizică ușoară); a jena. 3. Refl. și tranz. A (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita. – Lat. superare „a întrece”, „a învinge”. (Sursa: DEX '98 )
SUPĂRÁT, -Ă,supărați, -te, adj. 1. Necăjit, amărât, mâhnit, trist. 2. Mânios, iritat, înfuriat. ◊ Expr. A fi supărat (foc) pe cineva = a fi foarte nemulțumit de cineva, a simți aversiune față de cineva. A fi supărat cu cineva = a nu mai avea relații (de prietenie) cu cineva, a nu mai sta de vorbă cu cineva. – V. supăra. (Sursa: DEX '98 )
A SE SUPĂRÁ mă súpărintranz. A-și manifesta nemulțumirea (față de acțiunile sau vorbele cuiva) printr-o atitudine rezervată sau ostilă; a se mânia. ◊ ~ foc a se supăra foarte tare. /<lat. superare (Sursa: NODEX )
A SUPĂRÁ súpărtranz. 1) A face să se supere; a mânia. 2) A nu lăsa să lucreze normal sau să se odihnească în liniște. 3) (despre încălțăminte și despre îmbrăcăminte) A incomoda la mișcare. Mă supără un pantof. /<lat. superare (Sursa: NODEX )
SUPĂRÁ vb. 1. (pop. și fam.) a se burzului, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Transilv.) a se spulbera, (fam.) a se îmbufna, a se zborși, (fam. fig.) a se zbârli, (arg.) a se șucări. (S-a ~ tare pe el.)2. v. certa. 3. v. înciuda. 4. v. mâhni. 5. v. nemulțumi. 6. v. enerva. 7. v. deranja. 8. a se ofensa, (livr. și fam.) a se ofusca, (fam. fig.) a se șifona. (Ce te-ai ~ așa?!)9. v. jena. 10. v. chinui. (Sursa: Sinonime )
SUPĂRÁT adj. 1. (pop. și fam.) burzuluit, (livr. și fam.) ofuscat, (fam.) îmbufnat, mofluz, zborșit, (fam. fig.) șifonat, zbârlit. (A rămas o vreme ~.)2. v. certat. 3. v. înciudat. 4. abătut, amărât, deprimat, descurajat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, trist, (pop.) obidit, (înv. și reg.) scârbit, supărăcios, (înv.) dosădit, ponosit, pricăjit, (fig.) cătrănit, pleoștit, plouat. (E tare ~ de vestea primită.)5. v. necăjit. 6. agasat, enervat, iritat, plictisit, sâcâit, (livr.) tracasat, (pop.) zădărât. (Om ~.)7. v. nervos. (Sursa: Sinonime )
A (se) supăra ≠ a (se) împăca (Sursa: Antonime )
Supărat ≠ bucuros (Sursa: Antonime )
supărá (-r, -at), vb. 1. (Înv.) A întrece, a obosi, a învinge: pe unii i-au supărat cu pedeapsă (N. Costin); supărat de străinătate (S. Ludescu). – 2. A împovăra, a îngreuna. – 3. A stingheri. – 4. A necăji, a amărî. – 5. A plictisi, a urî. – 6. (Refl., înv.) A se plictisi, a se obosi, a nu mai putea. – 7. (Refl.) a se înfuria, a se întărîta, a se înverșuna. – Mr. șupăr(are) „a-și rîde de”. Lat. sŭpĕrāre „a depăși, a întrece” (Cipariu, Gram., 33; Cihac, I, 19; Philippide, Principii, 48; Șeineanu, Semasiol., 126; Pușcariu 1096; Pascu, I, 164; REW 8458; Bogrea, Dacor., III, 415), cf. it. soprare, prov., cat., sp., port. sobrar. Din sensul de „a întrece” s-a dezvoltat cel de „a lua prea mult în seamă” sau „a avea mai mult decît se poate suporta”; cf. pentru evoluția semantică fr. outrer „a trece mai departe” și „a insulta” (Candrea), fr. excéder „a întrece” și „a obosi”, ca și asupri. Celelalte explicații nu sînt convingătoare din sl. sąprĭ „adversar” (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 380); din rut. supra „ceartă” (Domaschke 114), de la un rut. *suprati „care din nefericire nu a putut fi întîlnit” (Byhan 341); de la asupra (Crețu 372). Der. supăr, s. n. (înv., oboseală, trudă, necaz, chin); supărăcios, adj. (care se supără; stingheritor); supărăciune, s. f. (boală la oi; cf. cotonogeală); supăralnic (var. supărelnic), adj. (iritabil, irascibil); supărare, s. f. (necaz, neplăcere, belea; amărăciune, contrarietate; tristețe; Trans., epilepsie); supărător, adj. (care supără, neplăcut, stingheritor); nesupărat, adj. (liber, nestînjenit). (Sursa: DER )
supărá vb., ind. prez. 1 sg. súpăr, 3 sg. și pl. súpără (Sursa: Ortografic )
