Dex sui, sui, definiţie sui, dex.ro Mobile

A (i) se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpânire pe cineva
A i se ridica (sau a i se sui) (tot) părul (în cap sau în vârful capului) sau a i se face (ori a i se ridica, etc.) părul măciucă = a se înspăimânta, a se îngrozi, a-i fi foarte frică
A i se sui (cuiva) sângele în obraz = a se înroși la față (de mânie, de rușine), a se congestiona
A i se sui (cuiva) tot sângele în vârful capului, se spune când cineva se aprinde la față din cauza furiei, a rușinii etc. A vorbi în (sau din) vârful limbii (sau buzelor) = a vorbi peltic; a vorbi afectat
A i se sui (cuiva) vinul la (sau în cap) = a se ameți de băutură, a se îmbăta
A i se sui (sau a-i veni cuiva) piperul la nas = a se supăra, a se mânia
A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngâmfa
A i se sui părul în vârful capului = a se speria, a se îngrozi, a se înspăimânta
A râde înghesuit = a râde înfundat
A se urca (sau a se sui) pe tron = a ocupa domnia, a fi încoronat ca monarh
A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi
Ca sardelele = unul lângă altul, foarte înghesuiți
Moarte de om = mare înghesuială, îmbulzeală
a sui la pendadă = a boieri, a înnobila
de-a șuiu = ghemuit, pe vine
Într-o glăsuire = cu toții; de comun acord

SUÍ, súi, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge în sus, la deal; a (se) urca. ◊ Tranz. Suim coasta muntelui. ♦ Fig. A înainta, a avansa, a ajunge până la... 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) așeza pe ceva ridicat; a (se) urca, a (se) cățăra. ◊ Expr. A (se ) sui călare (pe cal sau în șa) = a încăleca. A (se) sui sau a (se) urca pe tron (sau în scaun) = (despre împărați, regi, domnitori) a ajunge sau a face pe cineva să ajungă la domnie, a prelua sau a da cuiva domnia. (Refl.) A (i) se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpânire pe cineva. 3. Refl. A se înălța, a se ridica (în văzduh). ◊ Expr. A i se sui (cuiva) sângele în obraz = a se înroși la față (de mânie, de rușine), a se congestiona. A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngâmfa. A i se sui (cuiva) vinul la (sau în cap) = a se ameți de băutură, a se îmbăta. A i se sui părul în vârful capului = a se speria, a se îngrozi, a se înspăimânta. 4. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A crește, a urca, a se mări, a se ridica. ◊ Expr. A se sui (până) la... = a ajunge (până) la... ♦ Tranz. A face să crească, să sporească. 5. Intranz. Fig. (Despre glas; p. ext. despre cântăreți) A intona note (din ce în ce mai) înalte; a ridica. – Lat. subire. (Sursa: DEX '98 )

SUI- elem. „porc”. (< fr. sui-, cf. lat. sus, suis) (Sursa: MDN )

SUÍ vb. 1. v. escalada. 2. v. cățăra. 3. v. ridica. 4. v. urca. 5. v. înălța. 6. v. majora. 7. v. crește. (Sursa: Sinonime )

suí (-i, -ít), vb. – 1. A urca, a escalada. – 2. A ridica a înălța. – 3. (Refl.) A se ridica, a se urca, a se instala într-un loc mai ridicat. – Megl. sui(ri.) Lat. sŭbĭre (Cipariu, Gram., 368; Cihac, I, 270; Pușcariu 1687; Candrea-Dens., 811; REW 8364), cf. sp. subir. – Der. suiș, s. n. (urcare, coastă); suit, s. n. (urcuș, acțiunea de a sui); suitor, adj. (ascendent). (Sursa: DER )

suí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. sui, 3 sg. și pl. súie, imperf. 3 sg. suiá (Sursa: Ortografic )

ȘUI1, ȘÚIE, șui, șuie, adj. (Reg.) Subțire; zvelt; mlădios. – Et. nec. (Sursa: DEX '98 )

ȘUI2, ȘÚIE, șui, șuie, adj. (Fam.) 1. Strâmb; diform. 2. Zănatic, țicnit; nătâng. – Din sl. šuj. (Sursa: DEX '98 )

A SE SUÍ mă sui intranz. 1) A se urca, a se ridica pe un loc mai înalt. ~ pe scenă. 2) (despre unele plante) A se ridica agățându-se; a se urca; a se cățăra). /<lat. subire (Sursa: NODEX )

A SUÍ sui 1. intranz. 1) A se deplasa în sensul urcușului, în pantă ascendentă; a se ridica în sus; a se urca. 2) fig. (despre persoane) A fi mereu în ascensiune (pe scara socială); a urca; a avansa. 3) (despre parametri fizici și aparate pentru măsurarea lor) A avea sau a indica valori mai ridicate; a urca. 4) (despre căi de comunicație) A urma o pantă ascendentă; a urca. 5) (despre voci, glasuri melodii etc.) A crește în înălțime; a deveni mai înalt; a urca. 2. tranz. 1) A muta într-un loc mai ridicat; a pune mai sus; a urca. ~ sacii în pod. 2) (forme de relief ridicate, scări etc.) A parcurge de jos până sus; a ridica; a urca. ~ dealul. 3) (prețuri, tonuri etc.) A face să crească calitativ sau cantitativ; a urca; a ridica. [Monosilabic] /<lat. subire (Sursa: NODEX )

SUI- : i-GÉNERIS adj. invar. Care este unic în felul său; original. /Cuv. lat. (Sursa: NODEX )

ȘUI1 șuie adj. reg. (despre ființe) Care este grațios și ușor în mișcări; mlădios. /Orig. nec. (Sursa: NODEX )

ȘUI2 șuie adj. și substantival fam. Care este lipsit de judecată sănătoasă; tulburat la cap; zălud; zurliu; tuieș. /<sl. šuj (Sursa: NODEX )

ȘUI adj. v. astmatic, diform, hidos, hâd monstruos, pocit, respingător, schimonosit, slut, strâmb, subțiratic, subțire, suplu, urât, zvelt. (Sursa: Sinonime )

ȘUI adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău. (Sursa: Sinonime )

ȘUI s. v. artrită, astmă, cancer, emfizem pulmonar, gută, hemoroizi, lues, neoplasm, podagră, retevei, scrofule, scrofuloză, scurtătură, s*****s, tumoare malignă. (Sursa: Sinonime )

A (se) sui ≠ a coborî (Sursa: Antonime )

șui1, șui, s.m. (reg.) insectă mică și dăunătoare care trăiește în lemn și-l roade; car. (Sursa: DAR )

șui3, șúie, s.n. (reg.) lingură mare cu care se scoate jintuiala. (Sursa: DAR )

șui6, șúie, adj., s.n. și f. (reg.) 1. (adj.) zvelt, subțire; îngust, mic; înalt, mlădios. 2. (s.n.) semn făcut la urechea oilor. 3. (s.f.) nume de pește. (Sursa: DAR )

șúi (-ie), adj. – Subțire, zvelt, mlădios. Originw incertă, probabil sl., cf. slov. šujati „a subția”. Legătura cu ceh., slov. šuhaj „zvelt” (Cihac, II, 396) nu este sigură. – Der. șuia, vb. refl. (a subția); șuieț, adj. (delicat); șuiat, adj. (subțire, se zice despre fierul de marcat); șuierătură, s. f. (fier de marcat); șuiță, s. f. (varietate de marmotă, S**********s citillus), probabil prin aluzie la aspectul ei sau din slov. svisec (Cihac, II, 395; legătura cu bg. šuek (Candrea), slov. šûica (Scriban), este mai puțin sigură). (Sursa: DER )

șúi (-íe), adj. – Zăpăcit, flușturatic. Origine incertă. Poate din sl. šuĭ „sinistru” (Cihac, II, 396; Șeineanu, Semasiol., 104), cf. pol. szuja „mizerabil”. După Bogrea, Dacor., IV, 849, din rut. šuja „neisprăvit”, care este același cuvînt pol. (Sursa: DER )