SUFICIÉNT, -Ă,suficienți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este în cantitate satisfăcătoare, atât cât trebuie; destul, de ajuns, satisfăcător. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ între „insuficient” și „bine”, cu care se notează uneori probele la examene. 2. (Despre oameni) Care are o părere foarte bună și nejustificată despre sine; plin de sine, înfumurat, îngâmfat, vanitos. [Pr.: -ci-ent] – Din lat. sufficiens, -ntis. Cf. it. sufficiente. (Sursa: DEX '98 )
SUFICIÉNT, -Ăadj.1. (adesea adv.) Destul, de ajuns. 2. (Despre oameni) Încrezut, prea mulțumit de sine; înfumurat. [Pron. -ci-ent. / cf. it. sufficiente, fr. suffisant, lat. sufficiens]. (Sursa: DN )
SUFICIÉNT, -Ăadj. 1. (și adv.) destul, de ajuns. 2. (despre oameni) încrezut, prea mulțumit de sine; înfumurat. (< lat. sufficiens, it. sufficiente) (Sursa: MDN )
suficiént adj. m. (sil. -ci-ent), pl. suficiénți; f. sg. suficiéntă, pl. suficiénte (Sursa: Ortografic )
SUFICIÉNT1 ~tă (~ți, ~te) 1) și adverbial Care satisface cerințele; în cantitatea necesară; destul. 2) (despre persoane) Care manifestă prin atitudine o satisfacție excesivă față de sine; plin de sine; înfumurat; vanitos; arogant. [Sil. -ci-ent] /<lat. sufficiens, ~ntis, it. sufficiente (Sursa: NODEX )
SUFICIÉNT2m. Calificativ între „insuficient” și „bine”, cu care se notează uneori probele la examene. /<lat. sufficiens, ~ntis, it. sufficiente (Sursa: NODEX )