STÂNJENÍT adj. 1. v. stingherit. 2. stingher, stin-gherit. (Se simțea ~ în casa directorului.) (Sursa: Sinonime )
Stânjenit ≠ nestânjenit (Sursa: Antonime )
STÂNJENÍ,stânjenésc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) stingheri, a (se) deranja, a (se) jena, a (se) împiedica de la o îndeletnicire. 2. Refl. (Reg.) A se sfii, a se rușina; a ezita. [Var.: (pop.) stânjiní vb. IV] – Din sl. sŭtenženŭ(sŭtengnonti). (Sursa: DEX '98 )
A SE STÂNJENÍ mă ~éscintranz. A avea timiditate sau emoție; a se intimida; a se sfii; a se jena; a se rușina. /<sl. sutenženu (Sursa: NODEX )
A STÂNJENÍ ~ésctranz. (persoane) A face să se stânjenească; a stingheri; a incomoda; a se sfii; a se jena. /<sl. sutenzénu (Sursa: NODEX )
STÂNJENÍ vb. 1. v. deranja. 2. v. împiedica. (Sursa: Sinonime )
STÂNJENÍ vb. v. jena, rușina, sfii. (Sursa: Sinonime )
stînjení (-nésc, -ít), vb. – A incomoda, a stingheri, a deranja, a jena, a împiedica. – Var. stînjîni, stîngăni, stingheri, și der. Sl. sŭtęgnąti, participiul sŭtęženŭ „a comprima, a oprima” (Tiktin; Byhan 335; Candrea); sau mai curînd din sl. sŭtęžiti „a fi stingherit”, care aparține aceleiași familii de la vb. tęgnąti „a întinde” (Cihac, II, 411; Byhan 337); ultima var. nu este clară. – Der. stînjeneală, s. f. (stinghereală, neplăcere); stînjenitor, adj. (care stingherește); stînjie, s. f. (Trans., obadă care acoperă capătul osiei carului); stingher, adj. (desperecheat, fără pereche; izolat, solitar), postverbal de la stingheri, al cărui semantism este anormal, dar care este o creație literară, fără curs în limba populară (după Giuglea, Dacor., II, 901, din lat. singularis contaminat cu stinghie; după Densusianu, GS, IV, 290, din lat. *extraiugularium care s-ar fi zis la început boilor fără pereche). (Sursa: DER )
stânjení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. stânjeneáscă (Sursa: Ortografic )
