STRIDÉNȚĂ, (2) stridențe, s. f. 1. Însușirea de a fi strident. 2. Sunet, culoare, ton etc. strident. – Din fr. stridence. (Sursa: DEX '98 )
STRIDÉNȚĂ s.f. Însușirea a ceea ce este strident. ♦ Sunet, culoare, ton strident. [Cf. fr. stridence]. (Sursa: DN )
STRIDÉNȚĂ s. f. 1. însușirea a ceea ce este strident. 2. sunet, culoare, ton etc. strident. (< fr. stridence) (Sursa: MDN )
STRIDÉNȚĂ s. 1. v. nepotrivire. 2. (fig.) violență. (~ culorilor.) (Sursa: Sinonime )
stridénță s. f., g.-d. art. stridénței; (fenomene, manifestări) pl. stridénțe (Sursa: Ortografic )
STRIDÉNȚĂ ~e f. 1) Caracter strident. 2) la pl. Sunet sau culoare stridentă. /<fr. stridence (Sursa: NODEX )
| stridență substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | stridență | stridența |
| plural | stridențe | stridențele |
| genitiv-dativ | singular | stridențe | stridenței |
| plural | stridențe | stridențelor |
| vocativ | singular | stridență, stridențo |
| plural | stridențelor |
