STRĂNUTÁT s. n. Acțiunea de a strănuta și rezultatul ei; zgomot produs de cel care strănută; strănut, strănutare. – V. strănuta. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

STRĂNUTÁT n. v. STRĂNUT. /v. a strănuta (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

STRĂNUTÁT s. v. strănut. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

strănutát s. n., pl. strănutáturi (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

STRĂNUTÁ, strănút, vb. I. Intranz. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă care provoacă strănutul. – Lat. sternutare. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

A STRĂNUTÁ strănút intranz. A elimina brusc și cu zgomot, pe nas și pe gură, aerul din plămâni printr-o contracție involuntară a mușchilor expiratori. /<lat. sternutare (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

IARBĂ-DE-STRĂNUTÁT s. v. rotoțele-albe. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

STRĂNUTÁ vb. (pop.) a străfiga, (reg.) a pârșni, (prin Ban.) a zdrăvăna. (E răcit și ~.) (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

strănutá (-t, át), vb. – A elimina cu zgomot aerul din plămîni pe nas și pe gură. – Var. stărnuta, strenuta. Mr. stărnut(are). Lat. sternūtāre (Meyer, Alb. St., IV, 120; Pascu, I, 161; REW 8250), cf. it. starnutare, (v. it. stranutare, sicil. stranutari, friul. stranudá), prov., cat., sp. estornudar, fr. éternuer. Lipsește în Trans. de V (ALR, I, 78). – Der. strănut (var. strănutat, strănutătură), s. f. (acțiunea de a strănuta, zgomotul produs). (Sursa: DER ) Copy to clipboard

strănutá vb., ind. prez. 1 sg. strănút, 3 sg. și pl. strănútă (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard