STRĂNÚT,strănuturi, s. n. Strănutat. – Din strănuta (derivat regresiv). (Sursa: DEX '98 )
STRĂNÚT1,strănuturi, s. n. Strănutat. – Postverbal al lui strănuta. (Sursa: DLRM )
STRĂNÚT2, -Ă,strănuți, -te, adj. (Despre cai) Cu o pată albă pe bot. – V. strănuta. (Sursa: DLRM )
STRĂNÚT s. strănutare, strănutat, (rar) strănutătură, (prin Munt. și Olt.) străfig, (prin Olt.) străfigat. (Sursa: Sinonime )
strănút, strănútă, adj., s.m. și f. (înv. și pop.) (cal) cu o pată albă pe nas sau pe bot. (Sursa: DAR )
strănút (-tă), adj. – Cu o pată albă pe nas sau pe bot. – Var. stărnut, strenut. Origine incertă. După Tiktin și Candrea, din a strănuta „e elimina cu zgomot aerul din plămîni pe nas și pe gură”, dar legătura lor semantică nu este clară. Ar putea fi pus în legătură cu sl. sruna „căprior”, cf. bg. sărna, sb. srna „căprior” (Densusianu, GS, I, 348 și VII, 279; Rosetti, II, 82); deși destul de greu cu got. stairno › germ. Stern „stea” (Gamillscheg, Rom. Germ., II, 254; Pușcariu, Lr., 273). După Skok, ZRPh., L, 272, cf. REW 8242N, din lat. stella, cu infixul r, ca bol. strela, sp. estrella. (Sursa: DER )
strănút s. n., pl. strănúturi (Sursa: Ortografic )
STRĂNUTÁ,strănút, vb. I. Intranz. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. ◊ Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă care provoacă strănutul. – Lat. sternutare. (Sursa: DEX '98 )
A STRĂNUTÁ strănútintranz. A elimina brusc și cu zgomot, pe nas și pe gură, aerul din plămâni printr-o contracție involuntară a mușchilor expiratori. /<lat. sternutare (Sursa: NODEX )
STRĂNÚT ~urin. Zgomot spontan (răsunător), scurt și brusc, produs de cineva, când strănută. /v. a strănuta (Sursa: NODEX )
STRĂNUTÁ vb. (pop.) a străfiga, (reg.) a pârșni, (prin Ban.) a zdrăvăna. (E răcit și ~.) (Sursa: Sinonime )
strănutá (-t, át), vb. – A elimina cu zgomot aerul din plămîni pe nas și pe gură. – Var. stărnuta, strenuta. Mr. stărnut(are). Lat. sternūtāre (Meyer, Alb. St., IV, 120; Pascu, I, 161; REW 8250), cf. it. starnutare, (v. it. stranutare, sicil. stranutari, friul. stranudá), prov., cat., sp. estornudar, fr. éternuer. Lipsește în Trans. de V (ALR, I, 78). – Der. strănut (var. strănutat, strănutătură), s. f. (acțiunea de a strănuta, zgomotul produs). (Sursa: DER )
strănutá vb., ind. prez. 1 sg. strănút, 3 sg. și pl. strănútă (Sursa: Ortografic )
