STRĂLUCITÓR, -OÁRE, strălucitori, -oare, adj. 1. Care strălucește, care împrăștie lumină; strălucit, lucitor. 2. (Despre ochi, privire, față) Plin de strălucire, expresiv, luminos. ♦ (Despre culori) Viu, violent. 3. Fig. Fastuos, splendid. – Străluci + suf. -tor. (Sursa: DEX '98 )
STRĂLUCITÓR adj. 1. v. intens. 2. luminos, (rar) străluminat. (Unsoare ~.) 3. luminos, scânteietor, (înv. și reg.) vederos, (reg.) stelos. (Un astru ~.) 4. luminos, radios. (O dimineață ~oare.) 5. v. viu. 6. v. sclipitor. 7. scăpărător, scânteietor, sclipitor, (rar) sticlitor. (Ochi ~.) 8. v. minunat. 9. v. gran-dios. 10. v. fastuos. 11. strălucit, (livr.) briant, eclatant, (fig.) răsunător. (Un discurs ~; un suc-ces ~.) (Sursa: Sinonime )
STRĂLUCITÓR adj. v. celebru, faimos, ilustru, mare, renumit, reputat, vestit. (Sursa: Sinonime )
Strălucitor ≠ mat (Sursa: Antonime )
strălucitór adj. m., pl. strălucitóri; f. sg. și pl. strălucitoáre (Sursa: Ortografic )
STRĂLUCITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care strălucește; care răspândește lumină în jur; luminos; lucitor. Soare ~. 2) (despre obiecte) Care reflectă, răsfrânge lumina. Oglinzi ~oare. 3) (despre ochi, privire, expresia feței) Care exprimă satisfacție; fericit; radios. 4) fig. Care se distinge prin fast; fastuos. Palat ~. /a străluci + suf. ~tor (Sursa: NODEX )
| strălucitor adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | strălucitor | strălucitorul | strălucitoare | strălucitoarea |
| plural | strălucitori | strălucitorii | strălucitoare | strălucitoarele |
| genitiv-dativ | singular | strălucitor | strălucitorului | strălucitoare | strălucitoarei |
| plural | strălucitori | strălucitorilor | strălucitoare | strălucitoarelor |
| vocativ | singular | — | — |
| plural | — | — |
