STÓIC, -Ă,stoici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține stoicismului (1), privitor la stoicism. 2. Ferm, curajos, neclintit (în fața vicisitudinilor vieții). II. S. m. și f. 1. Adept al stoicismului (1). 2. Om ferm, curajos, neclintit, plin de tărie sufletească (în fața vicisitudinilor vieții). [Pr.: -sto-ic] – Din fr. stoïque, lat. stoicus. (Sursa: DEX '98 )
STÓIC, -Ăadj.1. Care ține de stoicism, care se referă la doctrina stoicilor. 2. Ferm, neclintit. // s.m. și f.1. Adept al stoicismului. 2. Om ferm, cu multă tărie sufletească. [Pron. sto-ic. / cf. fr. stoïque, lat. stoicus, gr. stoa – portic unde se adunau stoicii pentru discuțiile lor filozofice]. (Sursa: DN )
STÓIC, -Ă I. adj. 1. referitor la stoicism. ♦ școală ~ă = școală filozofică întemeiată de Zenon în sec. IV a. Chr. în Grecia antică, care conținea elemente materialiste în concepția despre natură și în teoria cunoașterii, dar care în domeniul eticii se menținea pe poziții idealiste, propovăduind supunerea față de soartă. 2. ferm, neclintit. II. s. m. f. 1. adept al stoicismului. 2. om cu multă tărie sufletească. (< fr. stoïque, lat. stoicus) (Sursa: MDN )
STÓIC adj., s. 1. adj. (înv.) stoicesc. (Filozofii ~.)2. s. (înv.) stoician. (Un mare ~.) (Sursa: Sinonime )
stóic adj. m., s. m., pl. stóici; f. sg. stóică, pl. stóice (Sursa: Ortografic )
STÓIC1 ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de stoicism; propriu stoicismului. 2) fig. Care suportă cu tărie vicisitudinile vieții; dotat cu tărie sufletească. [Sil. sto-ic] /<lat. stoicus, fr. stoïque (Sursa: NODEX )
STÓIC2 ~cim. 1) Adept al stoicismului. 2) Persoană care suportă cu tărie vicisitudinile vieții; persoană dotată cu tărie sufletească. /<lat. stoicus, fr. stoïque (Sursa: NODEX )
