STIHÍE,stihii, s. f. 1. Fenomen al naturii care se manifestă cu o forță irezistibilă, distrugătoare. ♦ Fiecare dintre elementele considerate în concepțiile din trecut că ar sta la baza fenomenelor și corpurilor din natură. 2. (În superstiții) Duh rău personificând o forță oarbă a naturii. ♦ Fig. Himeră, nălucă. 3. (Poetic) Pustietate, singurătate, sălbăticie. – Din sl. stihija. (Sursa: DEX '98 )
STIHÍE s. v. elemente. (Sursa: Sinonime )
stihíe (-íi), s. f. – 1. Element. – 2. (Rar) Fastasmă, viziune. – Mr. stihiu „fantasmă”. Mgr. στοιχεĩον, parțial prin intermediul sl. stichija (Roesler 576; Murnu 53; Conev 105; Graur, BL, IV, 117; cf. Vasmer, Gr., 137). Este dubletul lui stafie (var. Mold. stáfie, stahie), s. f. (fantasmă, viziune, nălucă). (Sursa: DER )
stihíe s. f., art. stihía, g.-d. art. stihíei; pl. stihíi, art. stihíile (Sursa: Ortografic )
STIHÍE ~if. 1) Fenomen natural care se manifestă cu o forță distrugătoare. 2) (în filozofia antică) Fiecare dintre elementele de bază ale naturii (foc, apă, aer, pământ). 3) (în superstiții) Duh rău care personifică forța oarbă a naturii. 4) fig. Forță oarbă care acționează în mediul social. 5) rar Loc pustiu; pustietate. [G.-D. stihiei] /<ngr. stihéion, sl. stihija (Sursa: NODEX )
