Dex stăruitor, staruitor, definiţie stăruitor, dex.ro Mobile

STĂRUITÓR, -OÁRE, stăruitori, -oare, adj. 1. (Adesea adverbial) Care stăruie, care insistă; insistent. 2. Perseverent; neclintit, ferm, tenace. [Pr.: -ru-i-] – Stărui+ suf. -tor. (Sursa: DEX '98 )

STĂRUITÓR1 adv. Cu stăruință. /a stărui + suf. ~tor (Sursa: NODEX )

STĂRUITÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) Care stăruie, perseverează (în atingerea unui scop); perseverent; tenace; insistent. [Sil. -ru-i-] /a stărui + suf. ~tor (Sursa: NODEX )

STĂRUITÓR adj., adv. 1. adj. insistent, perseverent, persistent, răzbătător, statornic, tenace, (livr.) persuasiv, (rar) străbătător. (Om stăruitor în acțiunile începute.) 2. adj. v. tenace. 3. adj. v. perseverent. 4. adj. asiduu, insistent, perseverent, silitor, sârguincios, sârguitor, susținut, tenace, zelos. (Eforturi stăruitoare.) 5. adv. v. insistent. 6. adj. v. încăpățânat. 7. adj. persistent. 8. adj., adv. v. serios. (Sursa: Sinonime )

Stăruitor ≠ nestăruitor (Sursa: Antonime )

stăruitór adj. m. (sil. -ru-i-), pl. stăruitóri; f. sg. și pl. stăruitoáre (Sursa: Ortografic )

Declinări/Conjugări

stăruitor adjectiv		masculin		feminin
stăruitor adjectiv		nearticulat	articulat	nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	stăruitor	stăruitorul	stăruitoare	stăruitoarea
nominativ-acuzativ	plural	stăruitori	stăruitorii	stăruitoare	stăruitoarele
genitiv-dativ	singular	stăruitor	stăruitorului	stăruitoare	stăruitoarei
genitiv-dativ	plural	stăruitori	stăruitorilor	stăruitoare	stăruitoarelor
vocativ	singular	—		—
vocativ	plural	—		—