A pune pe cineva pe foc = a cere cuiva ceva cu prea mare stăruință; a insista prea mult ca cineva să acționeze într-un anumit sens
A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea stăruitor
A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare
A se ruga (de cineva) cu cerul și cu pământul = a se ruga cu cea mai mare stăruință
A se vârî în sufletul cuiva = a plictisi pe cineva, manifestând un interes sau o simpatie prea stăruitoare, prea insistentă, agasantă
A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe
A se ține de câra cuiva = a stărui pe lângă cineva, a depune insistențe pentru a determina pe cineva să facă un lucru
A sta (sau a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva
A sta (sau a ședea, a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva
A sta ciocan pe (sau de) capul cuiva = a stărui întruna pe lângă cineva; a-l plictisi cu insistențele
A sta lipcă pe capul cuiva = a stărui mult pe lângă cineva
A sta narnă (de cineva) = a stărui mult (pe lângă cineva)
A-l bate (pe cineva) gândul (sau mintea) sau a se bate cu mintea (sau cu gândul) = a fi preocupat în mod stăruitor de ceva
Cu stăruință = în mod insistent
Cu tot dinadinsul = a) cu toată stăruința, cu orice preț; b) cu adevărat, în adevăr
a pune tambacul = a) bănui; b) a stărui, a insista
a se pune cu stichiu (pe cineva) = a stărui mult pe lângă cineva pentru a-l determina să acționeze într-un anumit fel
STĂRUÍ,stắrui, vb. IV. Intranz. 1. A ruga insistent și în mod repetat pe cineva pentru a fi de acord cu ceva; a insista. 2. A rămâne statornic, neclintit (într-o acțiune, într-un sentiment, într-o hotărâre etc.); a persevera, a persista. ♦ A lucra cu perseverență la ceva. 3. A continua să fie, să existe; a se menține, a dăinui. [Prez. ind. și: stăruiesc] – Din bg. staraija se. (Sursa: DEX '98 )
A STĂRUÍ stăruiintranz. 1) A da dovadă de insistență; a insista. 2) A păstra statornicie (în acțiuni, atitudini sau sentimente); a sta cu fermitate pe aceeași poziție; a persista; a persevera; a insista. 3) A-și perpetua existența; a continua să fie; a dăinui; a persista; a dura. /stare + suf. ~ui (Sursa: NODEX )
STĂRUÍ vb. 1. v. insista. 2. a insista, a persevera, a persista. (A ~ în acțiunea începută.)3. v. încă-pățâna. 4. v. persista. 5. v. menține. (Sursa: Sinonime )
stăruí (stăruiésc, stăruít), vb. – 1. (Înv.) A se baza, a consista. – 2. A persevera, a continua. – 3. A permanentiza, a dura, a dăinui în aceleași condiții. – 4. (Înv.) A-și îndrepta privirea, a avea în vedere. – 5. A insista, a persista, a se încăpățîna. – 6. A sprijini, a recomanda, a aprecia, a ocroti. Pare formație cultă, pornind de la stare, pentru a obține cu ajutorul suf. nuanțele pe care limbile romanice le indică prin intermediul pref. (Tiktin; Candrea), cf. dare și dărui, tîrg și tîrgui etc. Apare pentru prima oară la Cantemir. În evoluția sa semantică ar fi putut să se sprijine pe pol. staworać „a insista”, cf. ceh. starati „a insista” (Cihac, II, 363; Conev 98); dar această coincidență ar putea fi întîmplătoare. Der. stăruință, s. f. (permanență, persistență; insistență; perseverență; favoare, protecție); stăruitor, adj. (insistent). (Sursa: DER )
stăruí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. stărui, 3 sg. și pl. stăruie, imperf. 3 sg. stăruiá (Sursa: Ortografic )
