STÁREȚ, -Ă,stareți, -e, s. m. și f. Persoană (călugăr sau călugăriță) care conduce o mănăstire; egumen. [Var.: (reg.) stáriț, -ă s. m. și f.] – Din sl. starici. (Sursa: DEX '98 )
STÁREȚ s. (BIS.) egumen, (astăzi rar) superior, (înv. și reg.) staroste, (înv.) prot. (~ al mănăstirii Putna.) (Sursa: Sinonime )
stáreț (-ți), s. m. – Superior al unei mănăstiri de călugări. – Var. stariț. Sl. starĭcĭ „bătrîn” (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 362; Conev 109). – Der. stariță (var. stareță), s. f. (călugăriță care conduce o mănăstire), din sl. starica „bătrînă”; stăreție, s. f. (locuința starețului; funcție de stareț); staroste, s. m. (conducător, șef al unei bresle; primar, guvernator al unui oraș; pețitor), din sl. (pol.) starosta „bătrîn”; stărostesc, adj. (de staroste); stărosti, vb. (înv., a exercita funcția de staroste; a peți); stărostie, s. f. (calitatea de staroste sau de pețitor); stărostit, s. n. (pețit). (Sursa: DER )
stáreț s. m., pl. stáreți (Sursa: Ortografic )
STÁREȚ ~ă (~i, ~e)m și f. Conducător al unei mănăstiri; egumen. /<sl. starici, starica (Sursa: NODEX )
