STANȚÁRE s. f. v. ștanțare. (Sursa: DEX '98 )
STANȚÁRE s.f. v. ștanțare. (Sursa: DN )
STANȚÁ vb. I v. ștanța. (Sursa: DEX '98 )
STANȚÁ vb. I. v. ștanța. (Sursa: DN )
| stanța verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) stanța | stanțare | stanțat | stanțând | singular | plural |
| stanțează | stanțați |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | stanțez | (să) stanțez | stanțam | stanțai | stanțasem |
| a II-a (tu) | stanțezi | (să) stanțezi | stanțai | stanțași | stanțaseși |
| a III-a (el, ea) | stanțează | (să) stanțeze | stanța | stanță | stanțase |
| plural | I (noi) | stanțăm | (să) stanțăm | stanțam | stanțarăm | stanțaserăm, stanțasem* |
| a II-a (voi) | stanțați | (să) stanțați | stanțați | stanțarăți | stanțaserăți, stanțaseți* |
| a III-a (ei, ele) | stanțează | (să) stanțeze | stanțau | stanțară | stanțaseră |
* Formă nerecomandată
| stanțare substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | stanțare | stanțarea |
| plural | stanțări | stanțările |
| genitiv-dativ | singular | stanțări | stanțării |
| plural | stanțări | stanțărilor |
| vocativ | singular | stanțare, stanțareo |
| plural | stanțărilor |
