STĂRUITÓR, -OÁRE, stăruitori, -oare, adj. 1. (Adesea adverbial) Care stăruie, care insistă; insistent. 2. Perseverent; neclintit, ferm, tenace. [Pr.: -ru-i-] – Stărui+ suf. -tor. (Sursa: DEX '98 )
STĂRUITÓR adj., adv. 1. adj. insistent, perseverent, persistent, răzbătător, statornic, tenace, (livr.) persuasiv, (rar) străbătător. (Om stăruitor în acțiunile începute.) 2. adj. v. tenace. 3. adj. v. perseverent. 4. adj. asiduu, insistent, perseverent, silitor, sârguincios, sârguitor, susținut, tenace, zelos. (Eforturi stăruitoare.) 5. adv. v. insistent. 6. adj. v. încăpățânat. 7. adj. persistent. 8. adj., adv. v. serios. (Sursa: Sinonime )
Stăruitor ≠ nestăruitor (Sursa: Antonime )
stăruitór adj. m. (sil. -ru-i-), pl. stăruitóri; f. sg. și pl. stăruitoáre (Sursa: Ortografic )
STĂRUITÓR1 adv. Cu stăruință. /a stărui + suf. ~tor (Sursa: NODEX )
STĂRUITÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) Care stăruie, perseverează (în atingerea unui scop); perseverent; tenace; insistent. [Sil. -ru-i-] /a stărui + suf. ~tor (Sursa: NODEX )
| stăruitor adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | stăruitor | stăruitorul | stăruitoare | stăruitoarea |
| plural | stăruitori | stăruitorii | stăruitoare | stăruitoarele |
| genitiv-dativ | singular | stăruitor | stăruitorului | stăruitoare | stăruitoarei |
| plural | stăruitori | stăruitorilor | stăruitoare | stăruitoarelor |
| vocativ | singular | — | — |
| plural | — | — |
