Dex spicula, spicula, definiţie spicula, dex.ro Mobile

Dex.Ro Mobile

spiculá1, pers. 3 sg. spiculeáză, vb. I (înv.) a ascuți. (Sursa: DAR )

spiculá2, pers. 3 sg. spiculeáză, vb. I (reg.; despre graminee) a înspica. (Sursa: DAR )

SPICÚLĂ s.f. (Astr.) Fiecare dintre formațiunile strălucitoare, cu aspect de perie, care formează baza cromosferei solare. [Cf. lat. spiculum- săgeată]. (Sursa: DN )

SPICÚLĂ s. f. fiecare dintre formațiunile strălucitoare, cu aspect de perie, formând baza cromosferei. (< fr. spicule, lat. spiculum) (Sursa: MDN )

spicúlă s. f., pl. spicúle (Sursa: Ortografic )

Declinări/Conjugări

spicula verb tranzitiv		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) spicula	spiculare	spiculat	spiculând	singular	plural
		(a) spicula	spiculare	spiculat	spiculând	spiculează	spiculați

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	spiculez	(să) spiculez	spiculam	spiculai	spiculasem
	a II-a (tu)	spiculezi	(să) spiculezi	spiculai	spiculași	spiculaseși
	a III-a (el, ea)	spiculează	(să) spiculeze	spicula	spiculă	spiculase
plural	I (noi)	spiculăm	(să) spiculăm	spiculam	spicularăm	spiculaserăm, spiculasem*
	a II-a (voi)	spiculați	(să) spiculați	spiculați	spicularăți	spiculaserăți, spiculaseți*
	a III-a (ei, ele)	spiculează	(să) spiculeze	spiculau	spiculară	spiculaseră

* Formă nerecomandată

spiculă substantiv feminin		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	spiculă	spicula
nominativ-acuzativ	plural	spicule	spiculele
genitiv-dativ	singular	spicule	spiculei
genitiv-dativ	plural	spicule	spiculelor
vocativ	singular	spiculă, spiculo
vocativ	plural	spiculelor