Dex spart, spart, definiţie spart, dex.ro Mobile

(A fi) mână spartă = (a fi) risipitor
A ajunge la spartul târgului (sau iarmarocului) = a ajunge undeva prea târziu, când lucrurile sunt pe lichidate
A alege cărare = a despărți părul în două cu pieptenele
A alege neghina din grâu (sau grâul din neghină) = a despărți ceea ce este bun de ceea ce este rău
A avea gura (sau a fi gură) spartă = a nu putea ține un secret, a dezvălui orice secret
A fi mână spartă = a fi risipitor
A merge una = a merge alături, nedespărțiți
A plăti oalele sparte = a suferi pentru faptele altuia
A se face în două = (despre drumuri, rețele etc.) a se bifurca, a se despărți, a se ramifica
A se ține de coada cuiva sau a se ține (sau a umbla) coadă după cineva = a fi nedespărțit de cineva, a se ține cu insistență și pretutindeni de cineva
A veni la spartul stânii = a veni prea târziu
A-i scurta (cuiva) cărările = a omorî (pe cineva) 2) Linie obținută prin despărțirea în două a părului de pe cap
A-și lua rămas bun = a se despărți de cineva, a pleca
A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun
La dracu-n praznic sau la mama dracului, unde și-a înțărcat dracul copiii, unde și-a spart dracul opincile = într-un loc (neprecizat) foarte îndepărtat
La spartul târgului = la sfârșit de tot, târziu
Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic
S-a spart buba = s-a dat totul pe față, s-a dezvăluit totul
Sănătate (bună)! = a) formulă de urare la despărțire; b) s-a sfârșit, nu mai e nimic de făcut; puțin îmi pasă! atâta pagubă! 2) Tărie, robustețe
Zid chinezesc = (în forma articulată) zidul care despărțea în vechime China de Mongolia; fig

SPART1 s. n. 1. Spargere. 2. (Pop.) Sfârșit, încheiere a unei activități. ◊ Expr. A ajunge la spartul târgului (sau iarmarocului) = a ajunge undeva prea târziu, când lucrurile sunt pe lichidate. – V. sparge. (Sursa: DEX '98 )

SPART2, -Ă, sparți, -te, adj. 1. Prefăcut în bucăți, în cioburi; plesnit, crăpat; găurit. ◊ Expr. (A fi) mână spartă = (a fi) risipitor. A mânca de parc-ar fi spart, se spune cuiva sau despre cineva care mănâncă foarte mult și cu lăcomie. ♦ (Despre lemne) Tăiat în bucăți mici (potrivite pentru a fi arse în sobă). ♦ (Despre pământ) Răscolit, plin de gropi. ♦ (Rar, despre butoaie) Desfundat. ♦ Fig. (Despre sunete) Lipsit de sonoritate, răgușit, dogit. 2. (Despre ziduri, clădiri) Stricat, dărăpănat, ruinat. ♦ (Despre obiecte de încălțăminte, de îmbrăcăminte) Rupt, uzat, tocit. – V. sparge. (Sursa: DEX '98 )

SPART adj. 1. ciobit, ciocnit, crăpat, fisurat, plesnit. (Vas de lut ușor ~.) 2. crăpat, despicat, spintecat, tăiat. (Lemne de foc ~.) 3. găurit. (O cratiță ~.) 4. forțat, stricat. (Încuietoare ~; lacăt ~.) 5. v. jefuit. 6. străpuns. (Front ~.) (Sursa: Sinonime )

SPART adj. v. bătut, biruit, distrus, hârâit, hârâitor, împrăștiat, înfrânt, învins, nimicit, răgușit, risipit, rupt, sfărâmat, sfâșiat, spintecat, uzat, zdrobit. (Sursa: Sinonime )

SPART adj., s. v. cheltuitor, risipitor. (Sursa: Sinonime )

SPART s. 1. v. spargere. 2. v. despicare. (Sursa: Sinonime )

SPART s. v. împrăștiere, încetare, risipire, sfârșit, terminare. (Sursa: Sinonime )

spart s. n. (Sursa: Ortografic )

SPÁRGE, sparg, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ◊ Expr. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦ Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți. 2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru, pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦ Intranz. și refl. (Despre abcese) A se deschide. 3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma. A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ◊ Expr. (Tranz.) Pe unde și-a spart d****l opincile = prin locuri foarte depărtate, la d***u-n praznic. 4. Tranz. A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare; p. ext. a jefui, a prăda. 5. Tranz. A împinge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. a ucide. ♦ Refl. (Fam.) A muri. ♦ Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera. 6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦ Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ◊ Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva. 7. Tranz. Fig. (Înv.) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [Perf. s. spărsei, part. spart] – Lat. spargere. (Sursa: DEX '98 )

A SE SPÁRGE mă sparg intranz. 1) (despre obiecte fragile sau casante) A-și pierde integritatea (prin lovire, ciocnire, apăsare etc.). ◊ ~ (oalele) în capul cuiva a suporta consecințe neplăcute fără a fi vinovat. 2) (despre obiecte de sticlă, faianță, porțelan) A forma despicături la suprafață (fără a se preface în cioburi). 3) (despre obiecte sau despre materiale tari) A-și pierde integritatea, deteriorându-se (prin acțiunea unor factori externi). Acoperișul s-a spart. 4) (despre adunări, petreceri etc.) A ajunge până la capăt; a se încheia; a se mântui; a se sfârși; a se termina. 5) (despre abcese, buboaie, răni etc.) A se deschide, lăsând să curgă puroiul; a începe să supureze. 6) fig. (despre glas, voce) A deveni răgușit. /<lat. spargere (Sursa: NODEX )

A SPÁRGE sparg tranz. 1) (obiecte fragile sau casante) A face să se spargă. ◊ A-și ~ capul (cu ceva) a se chinui cu rezolvarea unei chestiuni. ~ lemne (sau butuci) a despica lemne cu toporul. ~ liniștea (sau tăcerea) a întrerupe liniștea (sau tăcerea), producând un zgomot neașteptat. 2) (nuci, alune, sâmburi, ouă etc.) A curăța de învelișul exterior prin sfărâmare (pentru a scoate conținutul). 3) (încuietori) A descuia forțat (cu ajutorul unor unelte speciale). 4) A străpunge cu un obiect ascuțit, făcând o gaură. ~ cu coarnele. ◊ A-i ~ cuiva urechile a asurzi, producând zgomot puternic. 5) (oști dușmane) A pune pe fugă; a împrăștia; a risipi. ◊ ~ frontul a pătrunde în liniile inamicului. 6) fig. (întărituri) A strica forțând; a rupe. Apa a spart iezătura. ◊ ~ casa cuiva a strica căsnicia cuiva. /<lat. spargere (Sursa: NODEX )

SPART ~tă (~ți, ~te) înv. (despre oștiri) 1) Care este împrăștiat. 2) (despre obiecte) Care este prefăcut în cioburi; sfărâmat; crăpat. /v. a (se) sparge (Sursa: NODEX )

SPARGE vb. 1. a (se) ciobi, a (se) ciocni, a (se) crăpa, a (se) fisura, a plesni, a pocni. (Vasul s-a ~ de-a lungul.) 2. v. exploda. 3. v. despica. 4. a sfărâma, (reg.) a strica. (~ nuci; ~ alune.) 5. a (se) rupe. (Gheața s-a ~ sub el.) 6. a (se) găuri, a (se) perfora. (Blidul s-a ~ în fund.) 7. v. forța. 8. v. jefui. 9. a (se) deschide. (S-a ~ abcesul.) 10. a se sfărâma, a se zdrobi. (Valurile se ~ de țărm.) 11. a străpunge. (A ~ frontul.) (Sursa: Sinonime )

SPÁRGE vb. v. abate, asasina, bate, birui, călca, contraveni, croi, deceda, declanșa, dezlănțui, dispărea, distruge, duce, isca, izbucni, împrăștia, încălca, înceta, înfrânge, întrece, învinge, lichida, muri, nesocoti, nimici, omorî, pieri, porni, prăpădi, rade, răcni, răposa, răspândi, răzleți, risipi, rupe, sfărâma, sfârși, sfâșia, spinteca, stinge, stârni, striga, sucomba, suprima, tăia, topi, trece, țipa, ucide, urla, viola, zbiera, zdrobi. (Sursa: Sinonime )

spárge (-g, -rt), vb. – 1. A Împrăștia, a risipi, a dispersa. – 2. A dizolva, a lichida. – 3. A rupe, a distruge o armată. – 4. A deschide, a face o deschizătură. – 5. A rupe, a frînge, a face bucăți. – 6. A desființa, a distruge, a sfîșia. – 7. A încălca, a viola, a nu respecta. – 8. A se deschide, a plesni un abces. – 9. (Refl.) A se izbi, a se deslănțui. – Mr. (a)spargu, (a)șparșu, (a)spardzire, megl. sparg(iri), istr. spǫrg, spǫrt. Lat. spargĕre (Cihac, I, 259; Șeineanu, Semasiol., 162; Pușcariu 1614; REW 8120), cf. it. spargere, prov. esparzer, cat., port. espargir, sp. esparcir. – Der. spărgăcios, adj. (fragil, casant); spărgător, adj. (care sparge; s. m., hoț prin efracție; s. n., instrument de spart); spărgălui, vb. refl. (Olt., a se împrăștia, a se risipi); spargere, s. f. (acțiunea de a sparge sau de a rupe; furt prin efracție); spărtură, s. f. (ruptură, crăpătură; fragment, bucată; înv., împunsătură, gaură). (Sursa: DER )