SONÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Peior.) (Om) trăsnit, țicnit; prost. [< it. sonato]. (Sursa: DN )
SONÁT, -Ă adj., s. m. f. (fam.) (om) trăsnit, zăpăcit. (< it. sonato) (Sursa: MDN )
SONÁT adj., s. v. alienat, dement, descreierat, înnebunit, nebun, smintit, țicnit. (Sursa: Sinonime )
SONÁ, sonéz, vb. I. Refl. (Fam.; despre oameni) A-și pierde judecata, a se țicni. – După fr. sonné. (Sursa: DEX '98 )
SONA- v. son-. (Sursa: DN )
SONÁ vb. refl. (fam.; despre oameni) a-și pierde judecata, a se țicni. (după fr. soné) (Sursa: MDN )
SONÁ vb. v. aliena, înnebuni, sminti, țicni. (Sursa: Sinonime )
soná vb., ind. prez. 1 sg. sonéz, 3 sg. și pl. soneáză (Sursa: Ortografic )
| sona verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) sona | sonare | sonat | sonând | singular | plural |
| sonează | sonați |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | sonez | (să) sonez | sonam | sonai | sonasem |
| a II-a (tu) | sonezi | (să) sonezi | sonai | sonași | sonaseși |
| a III-a (el, ea) | sonează | (să) soneze | sona | sonă | sonase |
| plural | I (noi) | sonăm | (să) sonăm | sonam | sonarăm | sonaserăm, sonasem* |
| a II-a (voi) | sonați | (să) sonați | sonați | sonarăți | sonaserăți, sonaseți* |
| a III-a (ei, ele) | sonează | (să) soneze | sonau | sonară | sonaseră |
* Formă nerecomandată
| sonat adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | sonat | sonatul | sonată | sonata |
| plural | sonați | sonații | sonate | sonatele |
| genitiv-dativ | singular | sonat | sonatului | sonate | sonatei |
| plural | sonați | sonaților | sonate | sonatelor |
| vocativ | singular | — | — |
| plural | — | — |
