SLĂBÍE,slăbii, s. f. (Pop.) Slăbiciune. – Din slab + suf. -ie. (Sursa: DLRM )
SLĂBÍE s. v. epuizare, extenuare, istoveală, istovire, secătuială, sfârșeală, slăbiciune, sleire, surmenaj, surmenare, șold, vlăguire. (Sursa: Sinonime )
slăbíe2, slăbíi, s.f. (reg.) 1. (la animale) parte moale și scobită a corpului, cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului; deșert, flămânzare. 2. fiecare dintre cele două părți laterale ale corpului omenesc, corespunzătoare articulației membrelor inferioare cu trunchiul; articulația femurului cu osul iliac; șold. 3. (la oameni; la pl.) abdomen. (Sursa: DAR )
slăbíe1, slăbíi, s.f. (înv.) 1. (pop.) slăbiciune, debilitate fizică. 2. (reg.) anemie. 3. lipsit de tărie morală, de energie și de fermitate în acțiuni. 4. deprindere rea, cusur, defect, meteahnă, nărav, patimă, viciu. 5. (reg.) lipsă (de avere), nevoie, neavere, sărăcie. (Sursa: DAR )
