SINTÁCTICĂ s.f. Sintaxă (2 ) [în DN]. [Gen. -cii . / < fr. syntactique ]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard
SINTÁCTIC, -Ă, sintactici, -ce, adj. 1. Care se referă la sintaxă, privitor la sintaxă, de sintaxă. 2. (Substantivat, f.; în sintagma) Sintactică poetică = sintaxă poetică, v. sintaxă. – Din ngr. sintaktikós, fr. syntactique. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard
SINTÁCTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de sintaxă; propriu sintaxei. Analiză ~că. /<ngr. sintaktikós, fr. syntactique, germ. sintaktisch, Syntaktik (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard
SINTÁCTIC, -Ă adj. Referitor la sintaxă; sintaxic. [Cf. fr. syntactique , gr. syntaktikos ]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard
SINTÁCTIC, -Ă I. adj. referitor la sintaxă. II. s. f. sintaxă (2). (< fr. syntactique , gr. syntaktikos ) (Sursa: MDN ) Copy to clipboard
sintáctic adj. m., pl. sintáctici; f. sg. sintáctică, pl. sintáctice (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard
sintactic adjectiv masculin feminin nearticulat articulat nearticulat articulat nominativ-acuzativ singular sinta ctic sinta cticul sinta ctică sinta ctica plural sinta ctici sinta cticii sinta ctice sinta cticele genitiv-dativ singular sinta ctic sinta cticului sinta ctice sinta cticei plural sinta ctici sinta cticilor sinta ctice sinta cticelor vocativ singular — — plural — —
sintactică substantiv feminin nearticulat articulat nominativ-acuzativ singular sinta ctică sinta ctica plural sinta ctici sinta cticile genitiv-dativ singular sinta ctici sinta cticii plural sinta ctici sinta cticilor vocativ singular sinta ctică, sinta ctico plural sinta cticilor
