SIDÉF, (2) sidefuri, s. n. 1. Materie dură, albă, lucioasă și cu irizații, care formează stratul interior al cochiliei unor scoici și din care se fac nasturi, mânere, ornamente etc.; nacru. 2. Ornament, incrustație, obiect de sidef (1). – Din tc. sedef. (Sursa: DEX '98 )
SIDÉF s. (ieșit din uz) nacru, (înv.) pinin. (Nasturi de ~.) (Sursa: Sinonime )
sidéf (-furi), s. n. – Nacru. – Var. înv. sedef. Mr. sidefe, megl. sidef. Tc. sedef, din arab. sadef „scoică” (Șeineanu, II, 321; Roesler 602; Lokotsch 1750; Ronzevalle 110), cf. ngr. σιντέφι, bg., sb. sidef. – Der. sidefiu, adj. (ca sideful); sidefat, adj. (ca de sidef, se zice despre hîrtie). (Sursa: DER )
sidéf s. n., (obiecte, ornamente) pl. sidéfuri (Sursa: Ortografic )
SIDÉF ~urin. 1) Substanță dură, albă, lucioasă, cu irizații, care formează stratul intern al valvelor și al cochiliilor de moluște, întrebuințată, mai ales, pentru fabricarea nasturilor și a obiectelor decorative. 2) Obiect confecționat din astfel de substanță. /<turc. sedef (Sursa: NODEX )
