SFĂRẤMĂ, sfărâme, s. f. (Rar) Sfărâmătură. – Cf. sfărâma. (Sursa: DEX '98 )
SFĂRÂMĂ s. v. fărâmă, firimitură. (Sursa: Sinonime )
sfărâmă s. f., g.-d. art. sfărâmei; pl. sfărâme (Sursa: Ortografic )
| sfărâma verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) sfărâma | sfărâmare | sfărâmat | sfărâmând | singular | plural |
| sfărâmă | sfărâmați |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | sfărâm | (să) sfărâm | sfărâmam | sfărâmai | sfărâmasem |
| a II-a (tu) | sfărâmi | (să) sfărâmi | sfărâmai | sfărâmași | sfărâmaseși |
| a III-a (el, ea) | sfărâmă | (să) sfărâme | sfărâma | sfărâmă | sfărâmase |
| plural | I (noi) | sfărâmăm | (să) sfărâmăm | sfărâmam | sfărâmarăm | sfărâmaserăm, sfărâmasem* |
| a II-a (voi) | sfărâmați | (să) sfărâmați | sfărâmați | sfărâmarăți | sfărâmaserăți, sfărâmaseți* |
| a III-a (ei, ele) | sfărâmă | (să) sfărâme | sfărâmau | sfărâmară | sfărâmaseră |
* Formă nerecomandată
| sfărâmă substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | sfărâmă | sfărâma |
| plural | sfărâme | sfărâmele |
| genitiv-dativ | singular | sfărâme | sfărâmei |
| plural | sfărâme | sfărâmelor |
| vocativ | singular | sfărâmă, sfărâmo |
| plural | sfărâmelor |
