SERVITÚTE, servituți, s. f. 1. (În evul mediu) Stare de dependență, de aservire; robie, servitudine. ♦ Obligație, constrângere. 2. (Jur.) Sarcină care grevează asupra unui bun imobiliar, izvorând din situația naturală a bunului sau dintr-o convenție, care are ca scop să servească utilitatea publică sau particulară. – Din lat. servitus, -utis. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

SERVITÚTE s.f. 1. Stare de dependență, de servire; servitudine; robie. ♦ Obligație, constrângere. 2. (Jur.) Sarcină care grevează asupra unui bun imobiliar, izvorând din situația naturală a bunului sau dintr-o convenție, care are ca scop să servească utilitatea publică sau particulară. [< lat. servitus]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard

SERVITÚTE s. f. 1. stare de dependență, de supunere; servitudine. ◊ obligație, constrângere. 2. (jur.) sarcină care grevează asupra unui bun imobiliar, izvorând din situația naturală a bunului sau dintr-o convenție. (< lat. servitus) (Sursa: MDN ) Copy to clipboard

SERVITÚTE s. v. aservire, atârnare, captivitate, constrângere, datorie, dependență, forță, iobăgie, îndatorire, înrobire, obligație, robie, rumânie, sclavie, silă, silnicie, subjugare, subordonare, supunere, șerbie, vecinătate, vecinie, violență. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

servitúte s. f., g.-d. art. servitúții; pl. servitúți (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

SERVITÚTE ~ți f. Stare a celui aservit. /<lat. servitus, ~utis (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

DIVITIAE APUD SAPIENTEM VIRUM IN SERVITUTE SUNT, APUD STULTUM IN IMPERIO (lat.) bogăția este sclava omului înțelept și stăpâna celui prost – Seneca, „De vita beata”, 26, 1. (Sursa: DE ) Copy to clipboard