SEMÁNTICĂf. 1) Ansamblu de sensuri proprii unităților unei limbi. 2) Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sensurilor unităților de limbă; semasiologie. [G.-D. semanticii] /<fr. semantique (Sursa: NODEX )
SEMÁNTICĂs.f.1. Ramură a lingvisticii care studiază sensurile cuvintelor și evoluția acestor sensuri; semasiologie. ♦ Sens lexical; (p. ext) semnificație; semantism. ◊ Semantica artei = ramură a semanticii care se ocupă cu înțelesul cuvintelor folosite în limbajul literar. 2. Parte a semioticii care studiază raportul semnelor cu obiectele semnificate. ◊ Semantica generală = curent teoretic care cercetează limbile „naturale” din punct de vedere sociologic și pragmatic. [Gen. -cii. / < fr. sémantique, cf. gr. sema – semn]. (Sursa: DN )
SEMÁNTICĂ s. v. accepție, conținut, însem-nare, înțeles, semnificație, sens, valoa-re. (Sursa: Sinonime )
semántică s. f., g.-d. art. semánticii (Sursa: Ortografic )
SEMÁNTIC, -Ă,semantici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studierea sensurilor cuvintelor și a evoluției acestor sensuri; semasiologie, semantism. 2. (Log.) Teoria interpretării unui anumit sistem formalizat prin alt sistem formalizat. II. Adj. Care ține de semantică (I 1), care se referă la sensurile cuvintelor; semasiologic. – Din fr. sémantique. (Sursa: DEX '98 )
SEMÁNTIC čă (či, če) Care ține de semantică; propriu semanticii. Valoare čă. Studiu ~. /<fr. sémantique (Sursa: NODEX )
SEMÁNTIC, -Ăadj. Referitor la sensurile cuvintelor; semasiologic. [< fr. sémantique, cf. gr. semantikos < sema – semn]. (Sursa: DN )
SEMÁNTIC, -Ă I. adj. referitor la semantică; semasiologic. ♦ câmp ~ = ansamblu de cuvinte aflate într-o strânsă corelație de sens. II. s. f. 1. ramură a lingvisticii care studiază sensurile cuvintelor și evoluția lor în timp; semasiologie. ◊ sens lexical; (p. ext.) semnificație; semantism. ♦ ă artei = ramură a semanticii care se ocupă cu înțelesul cuvintelor în limbajul literar. 2. parte a semioticii care studiază raportul semnelor cu obiectele desemnate. ♦ (fil.) ~ generală = curent apărut la începutul sec. XX în SUA, care cercetează limbile „naturale” mai ales din punct de vedere sociologic și pragmatic. 3. (inform.) ansamblul regulilor ce definesc înțelesul fiecărui program, semnificația propozițiilor într-un limbaj. ◊ teoria interpretării unui anumit sistem formalizat prin alt sistem formalizat. (< fr. sémantique) (Sursa: MDN )
SEMÁNTIC adj., s. 1. adj. (LINGV.) semasiologic. (Modificări ~ suferite de un cuvânt.)2. s., adj. (FILOZ.) semanticist. (~ii provin din logica simbolică.) (Sursa: Sinonime )
semántic adj. m., pl. semántici; f. sg. semántică, pl. semántice (Sursa: Ortografic )
