SELÉNIU s. m. Element chimic, metaloid negru-cenușiu care se găsește în natură în combinație cu sulful și care se întrebuințează în industria sticlei, a ceramicii și la fabricarea celulelor fotoelectrice. [Var.: selénium s. n.] – Din fr. sélénium. (Sursa: DEX '98 )
SELÉNIUn. Metaloid solid negru-cenușiu, asemănător cu sulful, întrebuințat în industria sticlei, la vulcanizarea cauciucului etc. /<fr. sélénium (Sursa: NODEX )
SELÉNIUs.n. Metaloid negru-cenușiu, cu proprietăți chimice asemănătoare cu ale sulfului. [Pron. -niu, var. selenium s.n. / < fr. sélénium]. (Sursa: DN )
SELÉNIUs. n. metaloid negru-cenușiu, cu proprietăți chimice asemănătoare cu ale sulfului. (< fr. sélénium) (Sursa: MDN )
SELÉNIU s. seleniu cenușiu v. seleniu metalic; seleniu metalic = seleniu cenușiu. (Sursa: Sinonime )
seléniu s. n. [-niu pron. -niu], art. seléniul; simb. Se (Sursa: Ortografic )
SELÉNIU (‹ fr. {i}; {s} n. pr. Selene „luna”) s. n. Element chimic (Se; nr. at. 34, m. at. 78,96) negru-cenușiu din grupa a VI-a a sistemului periodic. Se găsește în natură în combinație cu sulful. Se întrebuințează în industria sticlei, a ceramicii și la fabricarea celulelor fotoelectrice. Descoperit și izolat (1817) de J.J. Berzelius, împreună cu chimistul suedez J.G. Gahn (1745-1818), în reziduurile preparării acidului sulfuric. (Sursa: DE )
