ȘCOÁLĂ,școli, s. f. 1. Instituție de învățământ public, unde se predau elementele de bază ale principalelor discipline; p. ext. activitate legată de această instituție; învățătură, învățământ. ♦ Localul, clădirea în care este instalată și funcționează instituția de mai sus. ♦ Totalitatea elevilor și a cadrelor didactice dintr-o asemenea instituție de învățământ. 2. Fig. Izvor, sursă de cunoștințe, de învățături; mijloc, sistem de instruire într-un anumit domeniu; p. ext. învățătură, experiență dobândită pe această cale. 3. Fig. Curent, mișcare științifică, literară, artistică etc. care grupează în jurul ei numeroși adepți; baza teoretică a acestei mișcări. ◊ Expr. A face școală = a avea un număr de adepți. – Din bg., scr., rus. škola, pol. skola. (Sursa: DEX '98 )
ȘCOÁLĂ școlif. 1) Instituție de învățământ elementar. 2) Instituție de învățământ specializată. ~ muzicală. 3) Clădire unde se află această instituție. 4) Totalitate a instituțiilor de învățământ de toate treptele; sistem de învățământ. ◊ ~ superioară denumire comună pentru întreg sistemul de învățământ superior. 5) fig. Proces de acumulare a cunoștințelor dintr-un domeniu. A face ~. 6) Curent într-un domeniu de activitate, având mai mulți adepți. ~a flamandă. [G.-D. școlii] /<sb. škola, pol. szkola (Sursa: NODEX )
ȘCOÁLĂ s. 1. învățătură, studiu. (A plecat la ~.)2.(PED.) școală elementară v. școală primară; școală primară = școală elementară; școală secundară v. liceu. 3.(POL.) școală societară v. fourierism. (Sursa: Sinonime )
ȘCOÁLĂ s. v. intrigă, mașinație, pepinieră, uneltire. (Sursa: Sinonime )
școálă (șcóli), s. f. – Instituție de învățămînt. – Mr. sculie, scul’ó, megl. sculó. Lat. schola, prin intermediul sl. škola (Densusianu, Rom., XXXIII, 285; Densusianu, GS, VI, 363), cf. bg., sb. škola, pol. szkola, mag. iskola › var. Trans. ișcoală (Treml., Magyar nyelvör, XXIX, 25; Gáldi, Dict., 167). Dialectele, din ngr. Der. școlar, adj. (privitor la școală); școlar, s. m. (elev); școlăriță, s. f. (elevă); școlăresc, adj. (școlar); școlărește, adv. (ca elevii); școlări, vb. (a studia, a învăța la școală); școlăret, s. n. (grup de elevi); școler(iu), s. m. (Trans., elev), cf. germ. Schüller. Din rom. provine bg. školar (Capidan, Raporturile, 234). (Sursa: DER )
școálă s. f., g.-d. art. șcólii; (instituții, curente) pl. școli (Sursa: Ortografic )
CASA ȘCOALELOR, instituție pendinte de Ministerul Instrucțiunii, înființată în 1896 pentru construirea de școli primare și dotarea lor. În anul școlar 1909/1910 au luat ființă Biblioteca și Muzeul C.Ș., primul muzeu pedagogic din România. Editura C.Ș. fundată în 1908, a scos „Biblioteca pentru popularizarea științei”, cu concursul lui G. Țițeica, I. Simionescu, Iuliu Moisil, dr. C. Istrati ș.a., și „Biblioteca pentru popor”, condusă de M. Sadoveanu, cu colaborarea lui G. Coșbuc, G. Popa-Lisseanu, Gh. Dima ș.a. C.Ș. a funcționat pînă în 1948. (Sursa: DE )
