SCARTs. n. problemă enigmistică în care prin extragerea uneia sau a mai multor litere, a unei silabe ori a unui grup de litere dintr-un cuvânt se obține un cuvânt cu un înțeles nou. (< it. scarto) (Sursa: MDN )
scart,scárturi, s.n. (reg.) 1. (în unele jocuri de cărți) punere de o parte a unor cărți, pentru a fi schimbate cu altele; cărțile puse astfel de o parte. 2. (în expr.) a pune în scart = a da de-o parte; a fi scart = a nu mai avea în mână cărți de o anumită culoare. 3. șaizeci și șase. 4. material de pălărie care nu se valorifică, datorită calității sale inferioare. (Sursa: DAR )
scart s. n. (Sursa: Ortografic )
SCÂRȚ interj. 1. Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, strident produs de uși, roți etc. ♦ Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, alternativ al unui lucru care se mișcă când într-un sens, când în altul. ♦ Compus; (depr.) scârța-scârța-pe-hârtie s. m. = funcționar, conțopist. 2. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de încălțăminte în timpul mersului. ♦ (Substantivat) Adaos (din piele) la încălțăminte, pentru a o face să scârțâie în timpul mersului. 3. (Fam.) Exclamație de dezaprobare, de împotrivire sau de dispreț față de afirmația cuiva; da' de unde! vorbă să fie! [Var.: scấrța, scấrțai interj.] – Onomatopee. (Sursa: DEX '98 )
SCÂRȚ1interj. (se folosește pentru a reda zgomotul ascușit și strident produs de uși, roți, de încălțăminte în timpul mersului). ◊ Scârța-scârța pe hârtie conțopist; funcționar de cancelarie. [Var. scârța] /Onomat. (Sursa: NODEX )
SCÂRȚ2 ~im. Adaos din piele, care face ca încălțămintea să scârțâie în timpul mersului. Pantofi cu ~. /Onomat. (Sursa: NODEX )
SCÂRȚ s. (rar) scârțâitoare. (~ la încălțăminte.) (Sursa: Sinonime )
scîrț, interj. – Imită hîrșîitul sau pîrîitul. – Var. scîrță. Creație expresivă, cf. pîrț. – Der. scîrțîi (var. scîrții, Banat (s)cîrțăi; mr. cărținescu, cărținire), vb. (a pîrîi, a trosni, a scrîșni; a rîcîi), cf. bg. (s)kărcam (Conev 95), ceh. skŕećeti, ngr. ϰριτσανίζω (› mr.), it. scricciolare, germ. kratzen; cherțăni, vb. (a țipa); scîrțîială (var. scîrțîitură), s. f. (faptul de a scîrțîi, zgomot ascuțit); scîrțîitoare, s. f. (duruitoare, huruitoare). (Sursa: DER )
