SCĂUNÉL, scăunele, s. n. Diminutiv al lui scaun; scăunaș. [Pr.: scă-u-] – Scaun + suf. -el. (Sursa: DEX '98 )
SCĂUNÉL s. 1. scăunaș, (pop.) scăuneci, (Transilv. și Ban.) scăunuț. (Stă pe un ~.) 2. v. căluș. (Sursa: Sinonime )
SCĂUNÉL s. v. fierea-pământului, potroacă, țintaură. (Sursa: Sinonime )
scăunél s. n. (sil. scă-u-), pl. scăunéle (Sursa: Ortografic )
| scăunel substantiv neutru | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | scăunel | scăunelul |
| plural | scăunele | scăunelele |
| genitiv-dativ | singular | scăunel | scăunelului |
| plural | scăunele | scăunelelor |
| vocativ | singular | — |
| plural | — |
