SACERDÓȚIU s. n. (Livr.) Rang, demnitate de preot; fig. chemare, misiune. ◊ (Colectiv) Cler, preoțime. – Din lat. sacerdotium. (Sursa: DEX '98 )
SACERDÓȚIU s.n. 1. Rang, demnitate de preot. 2. Cler, preoțime. [Pron. -țiu. / < fr. sacerdoce, lat. sacerdotium]. (Sursa: DN )
SACERDÓȚIU s. n. 1. rang, demnitate de preot. 2. cler, preoțime. (< lat. sacerdotium) (Sursa: MDN )
SACERDÓȚIU s. v. chemare, cler, menire, misiune, popie, preoție, preoțime, rol, rost, sarcină. (Sursa: Sinonime )
sacerdóțiu (demnitatea de preot, cler) s. n. [-țiu pron. -țiu], art. sacerdóțiul; pl. sacerdóții (Sursa: Ortografic )
SACERDÓȚIU ~i n. livr. 1) Funcția de sacerdot. 2) Totalitate a sacerdoților; cler. /<lat. sacerodotium (Sursa: NODEX )
| sacerdoțiu substantiv neutru | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | sacerdoțiu | sacerdoțiul |
| plural | sacerdoții | sacerdoțiile |
| genitiv-dativ | singular | sacerdoțiu | sacerdoțiului |
| plural | sacerdoții | sacerdoțiilor |
| vocativ | singular | sacerdoțiule |
| plural | sacerdoțiilor |
