SÂSÂÍT1 s. n. Sâsâire. ♦ Sunetul caracteristic, asemănător cu un „s” prelungit, pe care îl scot unele animale sau păsări, ca șarpele, gâsca; sâsâitură; p. gener. orice sunet asemănător. – V. sâsâi. (Sursa: DEX '98 )
SÂSÂÍT2, -Ă,sâsâiți, -te, adj. (Despre oameni) Care sâsâie; (despre cuvinte) pronunțat defectuos prin deformarea unor sunete (mai ales prin deformarea sunetului „ș”, pronunțat ca „s”). ◊ (Adverbial) Vorbește sâsâit. – V. sâsâi. (Sursa: DEX '98 )
SÂSÂÍT adj. peltic, (Mold. și Transilv.) cepeleag, (Transilv. și Olt.) șișcav. (Om ~.) (Sursa: Sinonime )
SÂSÂÍT s. sâsâială, sâsâitură. (Se aude un ~.) (Sursa: Sinonime )
sâsâít s. n. (Sursa: Ortografic )
SÂSÂÍ,sấsâi, vb. IV. Intranz. 1. (Mai ales despre gâște, șerpi) A scoate un sunet asemănător unui „s” prelungit. ♦ (Despre lemne ude care ard) A produce un sunet șuierător din cauza apei evaporate în timpul arderii; a fâșâi. 2. (Despre oameni) A vorbi defectuos, pronunțând „s” în loc de „ș” sau deformând unele sunete; a vorbi peltic. – Formație onomatopeică. (Sursa: DEX '98 )
A SÂSÂÍ sâsâiintranz. 1) (mai ales despre gâște sau despre șerpi) A scoate sunete specifice asemănătoare sunetului „s” prelungit. 2) (despre obiecte umede ce ard) A produce un zgomot specific ușor în timpul arderii; a sfârâi. 3) (despre persoane) A pronunța „s” în loc de „ș”; a avea o pronunție defectuoasă a sunetului „ș”. /Onomat. (Sursa: NODEX )
SÂSÂÍ vb. 1. v. șuiera. 2. (Transilv. și Olt.) a șișcăvi. (Un om care ~ când vorbește.)3. a fâșâi. (Lemnele ~ în sobă.) (Sursa: Sinonime )
SÂSÂÍ vb. v. fâsâi, foșni, suna, susura, sopoti, șopti, șușoti, șușui. (Sursa: Sinonime )
sâsâi, sâsâie, s.n. (reg.) 1. hambar de cereale; sâsâiac. 2. ladă mare în care se păstrează cereale. (Sursa: DAR )
sâsâí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. sâsâi, 3 sg. și pl. sâsâie, imperf. 3 sg. sâsâiá (Sursa: Ortografic )
