RÚGĂ, rugi, s. f. 1. Rugăminte, implorare. 2. Rugăciune. 3. (Reg.) Cruce, troiță. – V. ruga. (Sursa: DEX '98 )
RÚGĂ ~i f. 1) v. RUGĂMINTE. 2) v. RUGĂCIUNE. /v. a ruga (Sursa: NODEX )
RÚGĂ s. 1. v. rugăminte. 2. v. rugăciune. (Sursa: Sinonime )
RÚGĂ s. v. cruce, denie, hram, troiță. (Sursa: Sinonime )
rúgă s. f., g.-d. art. rúgii; pl. rugi (Sursa: Ortografic )
| ruga verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) ruga | rugare | rugat | rugând | singular | plural |
| roagă | rugați |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | rog | (să) rog | rugam | rugai | rugasem |
| a II-a (tu) | rogi | (să) rogi | rugai | rugași | rugaseși |
| a III-a (el, ea) | roagă | (să) roage | ruga | rugă | rugase |
| plural | I (noi) | rugăm | (să) rugăm | rugam | rugarăm | rugaserăm, rugasem* |
| a II-a (voi) | rugați | (să) rugați | rugați | rugarăți | rugaserăți, rugaseți* |
| a III-a (ei, ele) | roagă | (să) roage | rugau | rugară | rugaseră |
* Formă nerecomandată
| rugă substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | rugă | ruga |
| plural | rugi | rugile |
| genitiv-dativ | singular | rugi | rugii |
| plural | rugi | rugilor |
| vocativ | singular | rugă, rugo |
| plural | rugilor |
