RUBRICÁT, -Ă adj. (Liv.) Trecut într-o rubrică, notat și clasificat. [Cf. it. rubricato]. (Sursa: DN )
RUBRICÁ vb. I. tr. (Liv.) A împărți în rubrici, a clasifica. [Cf. fr. rubriquer, it. rubricare]. (Sursa: DN )
rubricá vb., ind. prez. 1 sg. rubrichéz, 3 sg. și pl. rubricheáză (Sursa: Ortografic )
| rubrica verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) rubrica | rubricare | rubricat | rubricând | singular | plural |
| rubrichează | rubricați |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | rubrichez | (să) rubrichez | rubricam | rubricai | rubricasem |
| a II-a (tu) | rubrichezi | (să) rubrichezi | rubricai | rubricași | rubricaseși |
| a III-a (el, ea) | rubrichează | (să) rubricheze | rubrica | rubrică | rubricase |
| plural | I (noi) | rubricăm | (să) rubricăm | rubricam | rubricarăm | rubricaserăm, rubricasem* |
| a II-a (voi) | rubricați | (să) rubricați | rubricați | rubricarăți | rubricaserăți, rubricaseți* |
| a III-a (ei, ele) | rubrichează | (să) rubricheze | rubricau | rubricară | rubricaseră |
* Formă nerecomandată
| rubricat adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | rubricat | rubricatul | rubricată | rubricata |
| plural | rubricați | rubricații | rubricate | rubricatele |
| genitiv-dativ | singular | rubricat | rubricatului | rubricate | rubricatei |
| plural | rubricați | rubricaților | rubricate | rubricatelor |
| vocativ | singular | — | — |
| plural | — | — |
