RETENTÍV, -Ă, retentivi, -e, adj. (Rar) De retenție. – Din fr. rétentif. (Sursa: DEX '98 )
RETENTÍV, -Ă adj. Referitor la retenție; cu caracter de retenție. [Cf. it. retentivo]. (Sursa: DN )
RETENTÍV, -Ă adj. referitor la retenție; cu caracter de retenție. (< it. retentivo) (Sursa: MDN )
retentív adj. m., pl. retentívi; f. sg. retentívă, pl. retentíve (Sursa: Ortografic )
| retentiv adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | retentiv | retentivul | retentivă | retentiva |
| plural | retentivi | retentivii | retentive | retentivele |
| genitiv-dativ | singular | retentiv | retentivului | retentive | retentivei |
| plural | retentivi | retentivilor | retentive | retentivelor |
| vocativ | singular | retentivule | retentivo |
| plural | retentivilor | retentivelor |
