REPUGNÁ, pers. 3 repugnă, vb. I. Intranz. (Livr.) A-i produce cuiva silă sau dezgust, a-i provoca cuiva oroare, a-i displăcea profund. – Din fr. répugner, lat. repugnare. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard
REPUGNÁ vb. I. intr. A-i produce cuiva silă, oroare, dezgust; a-i displăcea profund. [P.i. 3,6 repúgnă . / < fr. répugner , cf. lat. repugnare – a rezista]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard
REPUGNÁ vb. intr. a-i produce cuiva silă, oroare; a-i displăcea profund. (< fr. répugner , lat. repugnare ) (Sursa: MDN ) Copy to clipboard
REPUGNÁ vb. v. displăcea . (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard
repugná vb., ind. prez. 3 sg. repúgnă (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard
A REPUGNÁ pers . 3 repúgnă intranz. livr. A inspira repugnanță; a produce repulsie; a displăcea totalmente. /<fr. répugner , lat. repugnare (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard
A repugna ≠ a atrage (Sursa: Antonime ) Copy to clipboard
repugna verb infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a (a) repugna repugna re repugna t repugnâ nd singular plural — — numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect singular I (eu) — — — — — a II-a (tu) — — — — — a III-a (el, ea) repu gnă (să) repu gne repugna repugnă repugna se plural I (noi) — — — — — a II-a (voi) — — — — — a III-a (ei, ele) repu gnă (să) repu gne repugna u repugna ră repugna seră
