Dex reproș, repros, definiţie reproș, dex.ro Mobile

A lua (pe cineva) în primire = a) a lua (pe cineva) în grija sa, sub supravegherea sa (pentru a-l îndruma), a purta de grijă; b) a certa pe cineva, a-i face reproșuri

REPRÓȘ, reproșuri, s. n. Imputare, dojană; mustrare, învinuire. – Din fr. reproche. (Sursa: DEX '98 )

REPRÓȘ ~uri n. Dezaprobare verbală adresată cuiva în semn de nemulțumire pentru fapte sau vorbe reprobabile; bănuială; imputare; mustrare; dojană. Nu merită nici un ~. /<fr. reproche (Sursa: NODEX )

REPRÓȘ s.n. Învinuire; mustrare, imputare. [Pl. -șuri. / < fr. réproche]. (Sursa: DN )

REPRÓȘ s. n. învinuire; mustrare. (< fr. reproche) (Sursa: MDN )

REPRÓȘ s. 1. imputare, imputație, învinuire, vină, (livr.) reprehensiune, (prin Mold.) bănat, (înv.) pricină, prihană. (Nu merită nici un ~.) 2. admonestare, ceartă, certare, dojană, dojenire, imputare, morală, mustrare, observație, (pop. și fam.) beșteleală, muștruluială, ocară, (înv. și reg.) înfruntare, probozeală, (reg.) probază, probozenie, (prin Mold.) bănat, (Mold.) șmotru, (înv.) dascălie, împutăciune, învățătură, preobrăzitură, probozire, răpște, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) săpuneală, scuturătură (~ul pe care l-a primit, l-a cumințit.) (Sursa: Sinonime )

repróș s. n. (sil. -proș), pl. repróșuri (Sursa: Ortografic )

reproș substantiv neutru		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	reproș	reproșul
nominativ-acuzativ	plural	reproșuri	reproșurile
genitiv-dativ	singular	reproș	reproșului
genitiv-dativ	plural	reproșuri	reproșurilor
vocativ	singular	—
vocativ	plural	—