RENUNȚÁ, renúnț, vb. I. Intranz. A se lăsa de ceva, a întrerupe, a înceta de a mai face ceva; a părăsi de bunăvoie (ceva sau pe cineva). – Din fr. renoncer, lat. renuntiare. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

RENUNȚÁ vb. I. intr. A părăsi (de bună voie ceva), a se lăsa de ceva. [P.i. renúnț. / < lat. renuntiare, cf. fr. renoncer]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard

RENUNȚA vb. intr. a se lăsa de ceva, a părăsi (de bunăvoie ceva sau pe cineva). (< fr. renoncer, lat. renuntiare) (Sursa: MDN ) Copy to clipboard

RENUNȚÁ vb. 1. (JUR.) a desista. (A ~ la o pretenție.) 2. v. abandona. 3. v. ceda. 4. v. dispensa. 5. a se priva, a-și refuza. (Nu ~ la nimic.) 6. a se lăsa, (pop.) a se lepăda. (A ~ la fumat.) (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

renunțá vb., ind. prez. 1 sg. renúnț, 3 sg. și pl. renúnță (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

A RENUNȚÁ renúnț 1. tranz. A nu mai dori; a înceta în mod voluntar (să mai vrea). A renunțat să participe. 2. intranz. 1) A înceta de a mai râvni (la ceva). ~ la anumite privilegii. 2) A se retrage în mod benevol. ~ la putere. 3) A înceta de a practica, de a exercita. ~ la un drept. 4) A înceta de a mai întrebuința. ~ la fumat. / (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

A renunța ≠ a accepta (Sursa: Antonime ) Copy to clipboard