Dex refutare, refutare, definiţie refutare, dex.ro Mobile

Dex.Ro Mobile

REFUTÁRE, refutări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a refuta și rezultatul ei; refutație. – V. refuta. (Sursa: DEX '98 )

REFUTÁRE s.f. Acțiunea de a refuta; refutație. [< refuta]. (Sursa: DN )

REFUTÁRE s. (livr.) refutație. (Sursa: Sinonime )

refutáre s. f., g,-d. art. refutării; pl. refutări (Sursa: Ortografic )

REFUTÁ, refutez, vb. I. Tranz. (Franțuzism înv.) A combate o afirmație, o teorie etc. prin argumente puternice. – Din fr. refuter, lat. refutare. (Sursa: DEX '98 )

A REFUTÁ ~éz tranz. livr. (afirmații, teorii etc.) A combate cu argumente puternice. /<fr. réfuter, lat. refutare (Sursa: NODEX )

REFUTÁ vb. I. tr. (Liv.) A combate cu argumente temeinice. [P.i. refutéz. / < fr. réfuter]. (Sursa: DN )

REFUTÁ vb. tr. a combate cu argumente temeinice. (< fr. réfuter) (Sursa: MDN )

refutá vb., ind. prez. 1 sg. refutéz, 3 sg. și pl. refuteáză (Sursa: Ortografic )

Declinări/Conjugări

refuta verb tranzitiv		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) refuta	refutare	refutat	refutând	singular	plural
		(a) refuta	refutare	refutat	refutând	refutează	refutați

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	refutez	(să) refutez	refutam	refutai	refutasem
	a II-a (tu)	refutezi	(să) refutezi	refutai	refutași	refutaseși
	a III-a (el, ea)	refutează	(să) refuteze	refuta	refută	refutase
plural	I (noi)	refutăm	(să) refutăm	refutam	refutarăm	refutaserăm, refutasem*
	a II-a (voi)	refutați	(să) refutați	refutați	refutarăți	refutaserăți, refutaseți*
	a III-a (ei, ele)	refutează	(să) refuteze	refutau	refutară	refutaseră

* Formă nerecomandată

refutare substantiv feminin		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	refutare	refutarea
nominativ-acuzativ	plural	refutări	refutările
genitiv-dativ	singular	refutări	refutării
genitiv-dativ	plural	refutări	refutărilor
vocativ	singular	refutare, refutareo
vocativ	plural	refutărilor