Dex.Ro Mobile
REFUTÁ, refutez, vb. I. Tranz. (Franțuzism înv.) A combate o afirmație, o teorie etc. prin argumente puternice. – Din fr. refuter, lat. refutare. (Sursa: DEX '98 )
REFUTÁ vb. I. tr. (Liv.) A combate cu argumente temeinice. [P.i. refutéz. / < fr. réfuter]. (Sursa: DN )
REFUTÁ vb. tr. a combate cu argumente temeinice. (< fr. réfuter) (Sursa: MDN )
refutá vb., ind. prez. 1 sg. refutéz, 3 sg. și pl. refuteáză (Sursa: Ortografic )
A REFUTÁ ~éz tranz. livr. (afirmații, teorii etc.) A combate cu argumente puternice. /<fr. réfuter, lat. refutare (Sursa: NODEX )
Declinări/Conjugări
refuta   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) refuta refutare refutat refutând singular plural
refutează refutați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) refutez (să) refutez refutam refutai refutasem
a II-a (tu) refutezi (să) refutezi refutai refutași refutaseși
a III-a (el, ea) refutează (să) refuteze refuta refută refutase
plural I (noi) refutăm (să) refutăm refutam refutarăm refutaserăm, refutasem*
a II-a (voi) refutați (să) refutați refutați refutarăți refutaserăți, refutaseți*
a III-a (ei, ele) refutează (să) refuteze refutau refutară refutaseră
* Formă nerecomandată

m.dex.ro © 2009-2025 | Expresii | Confidențialitate | Desktop

Sursa: www.dexonline.ro - Informații despre licență - Dex Online - Dicționar explicativ al limbii române